Sari la conținut

Protejeaza-ti sarcina de soare!

Sarcina nu trebuie sa te tina departe de parcurile insorite sau chiar de plaja. Ci trebuie sa te faca mai atenta la protectia impotriva razelor ultraviolete.

 

Exista cateva motive foarte importante pentru care trebuie sa fii mai atenta la protectia solara atunci cand esti insarcinata decat inainte. In primul rand, sarcina in sine poate avea de suferit. Primele saptamani ale acesteia sunt, dupa cum bine stii, cele mai delicate, iar expunerea excesiva la soare se poate solda cu un avort spontan. Daca insisti sa stai la soare cu burtica neprotejata in ultimele saptamani de sarcina, exista posibilitatea declansarii premature a travaliului. Prin urmare, la inceputul si finalul sarcinii burtica are nevoie de cea mai mare protectie. Si nu e vorba doar de protectia burticii cu produse cosmetice speciale, ci trebuie sa te protejezi cu totul de temperaturile foarte ridicate.

Un al doilea motiv pentru precautia expunerii la soare in sarcina este riscul crescut de cancer de piele. De cele mai multe ori, sarcina slabeste sistemul imunitar al femeii, astfel incat riscurile tuturor actiunilor sale asupra sanatatii se inmultesc si se intensifica. In afara de asta, si pielea este mai sensibila in sarcina, putand avea un comportament anormal fata de cum o cunosteai in sezoanele de plaja trecute.

Ceea ce ne duce la al treilea motiv important: dereglarile hormonale pot pata pielea, mai ales cea a fetei si mai ales sub actiunea puternica a razelor de soare. De asemenea, „linea nigra” (linia mai inchisa la culoare care traverseaza burtica pe verticala) se accentueaza daca nu este protejata cu produse speciale, un costum de baie cu totul sau o alta piesa vestimentara.

 

Unele creme dauneaza!

Dupa cum bine stii, in sarcina trebuie sa fii un pic mai precauta in ce priveste produsele cosmetice pe care le folosesti. Acest lucru este valabil si pentru cremele sau lotiunile cu factor de protectie solara. Cel mai corect comportament este sa citesti eticheta oricarui produs pe care doresti sa-l folosesti si sa urmaresti urmatoarele ingrediente:

Oxybenzone – este nociv, spune pas oricarei lotiuni care-l contine. Cateva studii au stabilit o legatura intre prezenta acestui ingredient in organismul mamei si nasterea de copii cu greutati scazute. Oxybenzone este elementul care favorizeaza absorbtia altor ingrediente chimice ale cremelor in piele, ajungand pana in sistemul circulator al femeii gravide si apoi trecand la fat.

Oxidul de zinc si/sau dioxidul de titaniu – sunt in regula pentru sarcina, pentru ca formeaza ca un fel de pelicula la suprafata pielii, impiedicand chimicalele sa patrunda. Exista, totusi, un amendament si in ce priveste aceste doua ingrediente: fii atenta sa descoperi daca eticheta le mentioneaza in variante micro sau nano; in acest caz, dimensiunile foarte scazute favorizeaza si absorbtia lor in organism. Totusi, acest tip de produse este foarte nou pe piata si nu s-a stabilit inca efectul pe care-l pot avea asupra sarcinii.

Si nu uita: orice produs de plaja alegi, ai agrija ca factorul de protectie sa fie cel putin 30. Aplica-l pe piele o data la cel mult trei ore, mai des cand transpiri si de fiecare data dupa ce iesi din apa.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!