Mă uit la hârtiile din fața mea. Un act doveditor și certificatul de căsătorie cu o mare ștampilă de anulat pe el. Încă nu îmi vine să cred că sunt ale mele. Doar nimeni nu se gândește la asta când spune da și își imaginează că va fi pentru totdeauna.
Dar uite că, într-un fel sau altul se întâmplă, chiar și acolo unde nimeni, nici măcar cei în cauză nu ar fi crezut că e posibil. Deși am mai scris printre rânduri și cine a fost atent a intuit, e primul articol pe tema divorțului, pentru că, deși în fapt au trecut luni bune de la separare, oficial s-a încheiat relativ recent. Iubitorii de senzațional să bage floricelele la loc. N-o să povestesc cu lux de amănunte, n-o să dau motive, n-o să arăt cu degetul după vinovați. Până la urmă, e nevoie de doi pentru dans și responsabilitatea este întotdeauna împărțită. Că s-a întâmplat acum sau în trecut, că a picurat câte puțin în fiecare zi, că a greșit unul mai scurt și altul mai extins în timp, unul mai grav și altul în virtutea circumstanțelor, e mai puțin relevant, rezultatul e același.
-15929-t.jpg)
