”Copiii tăi mănâncă, soţul tău e de treabă şi te ajută părinţii! Eşti norocoasă, nu ai dreptul să vorbeşti sau să te plângi!” – mi se plânge deunăzi o prietenă la telefon, despre conversaţia cu alte femei, prietene, colege sau pur şi simplu cunoştinţe, la care asistă neputincioasă şi chiar simţindu-se vinovată. Un text copy paste pe care l-a auzit de atâtea ori de când are copii şi familie, încât o dor urechile. ”În orice discuţie între femei, se ajunge aici. Nu pot să am nicio opinie. Nu am dreptul să zic nici de vreo bătătură de la pantofi, că şi aici greşesc, eu oricum merg cu maşina, deci îmi merit bătăturile (imaginare), cu alte cuvinte.”
”Cam aşa am ajuns să nu mai vorbesc în general despre familie sau copii în vreun cerc în care intru. Să vorbim despre lucruri de adulţi, zic! Când ajungem aici, hopa, intrăm în detalii despre bărbaţi. Iar e greşit, eu sunt de modă veche, m-am măritat la 23 de ani cu jumătatea mea. Pfoai, cine a mai auzit în secolul 21 de 20 ani de relaţie şi culmea şi de relaţie ok, normală, bazată pe iubire, cum s-ar zice fericită! A, cum, n-am avut dubii niciodată?? Nu ne-am pus poalele în cap şi nu am luat pauze??? Nu ne-am alergat pe scări şi nu ne-am ascuns pe la prieteni? Cu toate acestea, nu am obosit de 20 ani?? Suntem clar dubioşi şi e un caz de-a dreptul patologic! Deci nu se pune, prin urmare iarăşi mi se taie dreptul la opinie. Carevasăzică nu ştiu cum e în lumea normală, care are probleme, eu am noroc! Bărbatul meu e de treaba!
►Citeşte şi ”Noi”, după apariția copiilor
În lumea în care bonele nu vor să muncească, vezi Doamne şi părinţii cuplurilor nici nu vor să audă de crescut nepoţi, pe mine mă ajută părinţii! Pfoa, păi dacă nu ştiu cum e să stai cu grijă şi să dai bani la străini, ce naiba mă mai bag în discuţiile despre cum e să stai cu grijă copilului şi a banilor daţi! Eu am noroc, pe mine mă ajută părinţii!
