Suntem la all inclusive - cu mese interminabile, platouri pline, tot ce-ți poate visa stomacul: pește la grătar, legume lucioase, paste cremoase, supe parfumate, fructe exotice tăiate artistic.
Și copilul meu?
Trece pe lângă toate, cu o hotărâre demnă de un maratonist.
Ochii i se opresc la tăvița de cartofi prăjiți.
Își pune o movilă mare în farfurie și vine la masă cu zâmbetul ăla de „gata, mi-am găsit fericirea”.
Acasă, cartofii prăjiți sunt raritate. Poate o dată pe lună. Și atunci, îi facem ca pe un eveniment. El stă lângă tigaie, ascultă sfârâitul, fură câte unul fierbinte, suflă, râde.
Aici, la hotel, îi găsește la fiecare masă. Și pentru el, asta înseamnă răsfăț total.
În prima zi, am simțit privirile. Alea ale părinților care îți scanează farfuria copilului și apoi ridică discret din sprânceană.
Știți privirea aia? De parcă în fața lor e o dramă nutrițională, nu o farfurie cu cartofi.
Și aproape că mi-a venit să mă justific: „Stați liniștiți, acasă mâncăm legume zilnic, avem echilibru, nu trăim doar cu prăjeli!”
Dar apoi m-am oprit.
Pentru că nu am nimic de demonstrat.
Nu-l las oricum doar cu cartofii. Pe farfurie mai apar, discret, câteva roșii cherry, un castravete, poate o bucată de carne. Uneori le mănâncă, alteori nu. Și e ok.
Știu că atunci când ne întoarcem acasă, ne întoarcem și la rutina noastră: ciorbe, legume, fructe, tot pachetul.
Și mai e ceva: într-un loc nou, plin de zgomote, fețe necunoscute și mirosuri diferite, copiii caută ceva familiar.
Pentru el, cartofii prăjiți sunt siguranță. Sunt gustul pe care îl știe. Farfuria care nu îl dezamăgește.
Așa că îl las.
Îl privesc cum mănâncă, cu obrajii roșii de soare, părul ciufulit și ochii care abia așteaptă să fugă înapoi la piscină. Și mă gândesc: dacă aș avea 6 ani, probabil aș face fix la fel.
Știu că pentru unii părinți asta ar fi tragedia vacanței.
„Cum, să-l lași să mănânce cartofi prăjiți o săptămână întreagă?!”
Eu zic altfel: drama ar fi să transform mesele în certuri, să stric bucuria unui copil doar ca să bifez o imagine perfectă despre cum „trebuie” să arate farfuria în vacanță.
Peste ani, nu o să-și amintească salatele sofisticate sau fructele aranjate ca în reviste. Dar o să-și amintească marea, joaca, râsetele… și cartofii prăjiți care, în vacanța asta, au fost pentru el cel mai bun lucru din lume.
Și mie, sincer, asta îmi e suficient.
