Plecase cu tatăl lui înspre casă. Așa că mi-am luat la revedere de la el și i-am spus că ne revedem în câteva ore, timpul pe care l-aș fi lipsit.
Și am dat să plec. Am început să fac câțiva pași. Ceva mă făcea să-mi întorc pașii, corpul, gâtul, capul, ca și cum era acolo un magnet care mă striga, care mă atrăgea. Inexplicabil. Dar o mamă întotdeauna simte. Și am făcut-o. M-am întors. Și l-am văzut pe el. Puiul de om. De mână cu tatăl lui, dar întors aproape tot, făcând cu mâna. Și mi-a făcut cu mâna câteva minute bune, până s-a terminat strada și ei au făcut la stânga și nu s-a mai văzut, dar eu am simțit cum firul dintre noi s-a lungit și a făcut și el la stânga și iar s-a lungit. (...) Citește mai mult pe www.miculmarc.ro
