Se tot repeta ca nu te poti simti o femeie intreaga daca nu ai facut si crescut macar un copil si eu nu reusesc nici acum sa inteleg de ce. Si in ce fel ramai incompleta. Ti se tot atrage atentia ca la 40 de ani, cand va fi prea tarziu sa mai faci asta, iti va parea rau de o asemenea alegere. De parca nu s-a auzit vreodata de institutia adoptiei. Desi este drept ca la noi nu prea este obisnuita: este musai sa iti perpetuezi minunatele gene daca vrei sa fii parinte.
Nu vreau sa spun in niciun caz ca experienta de a fi mama nu iti aduce ceva nou si nu te pune in situatii la care nici nu te-ai fi asteptat. Si nici gand sa cred ca nu este una placuta. Si in acelasi timp unica. Pentru ca nu seamana cu nimic altceva ce ai putea incerca / gusta in viata. Dar de aici pana la a considera ca fara ea vei fi o persoana neimplinita este cale foarte lunga pentru care nu exista o explicatie logica.
Tare imi este frica sa nu fie vorba decat despre o sperietoare, una dintre multele pe care societatea le arunca spre tine pentru a te conforma: lasa tu orice alt interes ai avea, renunta sa mai alergi dupa cai verzi pe pereti, adevarata fericire este mai simpla si mai aproape decat crezi. Femeile si-au dat seama de asta milenii la rand, generatii dupa generatii, este timpul sa realizezi si tu ca asta iti este menirea. Pana nu va fi prea tarziu si atunci nu vei ramane decat o jumatate de om, un nedezvoltat, cineva care a trait degeaba.
Aceste cuvinte se aud foarte des, de la necunoscuti care lasa intamplator un comentariu pe un site, pana la persoane foarte apropiate sincer interesate de binele tau. Ceea ce nu inseamna insa ca si au dreptate. Pentru ca un copil nu este in niciun caz singura experienta care te poate face sa te simti implinit. Sunt o multime, sunt cu sutele. Si numai de tine depinde sa o alegi pe cea care ti se potriveste. Pana la urma, si daca vrei sa urci pe tot muntii din lume, si daca te preocupa sa descoperi impreuna cu cercetatorii britanici modul de iubire al mustelor, si te implici foarte tare in acest scop cam tot acolo ajungi: te vei simti mai implinit in urma experientei.
Ramai incomplet daca nu te implici in ceva, daca nu iti doresti sa faci ceva dincolo de tine, de cumpararea unei rochii si mancarea unei ciorbe bune. Faptul ca reusesti sa depasesti necesitatile propriului ego, ca ai o directie pe care o pui deasupra propriei persoane asta iti da sentimentul de implinire. Si probabil te si transforma in bine fiindca te tot impinge de la spate sa treci peste neplacerile de moment, peste clipele cand vrei sa renunti, peste senzatia ca viata ta ti-a fost furata. Aparent, nimic din ceea ce merita avut nu se poate obtine fara efort.
Sa spui insa ca numai un copil poate face asta este ca si cum ai spune ca nu avem puterea, daca nu suntem obligati, sa renuntam sa ne mai punem pe noi pe primul plan. Si probabil ca cei mai multi dintre noi nici nu avem puterea daca nu suntem impinsi cu biciul de la spate. Insa de ce sa credem ca toti cei care nu fac asemeni noua sunt neimpliniti? Poate pur si simplu ei au gasit o alta modalitate, mai apropiata firii lor, prin care se pot autodepasi.
