#MeToo – Traumele milioanelor de persoane abuzate sexual, povestite acum şi în spaţiul online românesc. Tu eşti sigură că e bine copilul tău?

Scandalul sexual de la Hollywood, cunoscut în lumea întreagă

Totul a început pe 5 octombrie, când publicația New York Times a scris un articol în care erau formulate primele acuzații împotriva producătorului extrem de influent de la Hollywood - Harvey Weinstein, în vârstă de 65 de ani.

Actrițele Ashley Judd și Rose McGowan au povestit cum au fost hărțuite sexual de cel pe care Meryl Streep l-a comparat cu Dumnezeu într-un discurs. În scurt timp, alte actrițe au prins curaj, iar acuzațiile de hărţuire sexuală şi chiar de viol au început să curgă fără încetare. Chiar şi Angelina Jolie și Gwyneth Paltrow s-au numărat printre victimele lui Harvey Weinstein.

Cum a început mişcarea #MeToo

Mişcarea a fost iniţiată de actriţa americană Alyssa Milano, în vârstă de 44 de ani, care le-a sugerat persoanelor care o urmăresc pe reţelele de socializare să publice comentarii cu mesajul „Me Too“, în cazul în care au fost vreodată hărţuite sau agresate sexual.

Mesajul actriţei s-a viralizat rapid, strângând zeci de mii de comentarii. Milioane de oameni au început să-și împărtășească experiențele de hărțuire sexuală și abuz, prin numeroase mesaje publicate pe Facebook, dar şi pe Twitter, sub hashtagul umbrelă „#MeToo”/”Şi eu”.

La campanie au participat şi personalităţi din industria divertismentului. Lady Gaga, actriţa premiată cu Oscar Anna Paqui, care a mărturisit recent că suferă de sindromul de stres posttraumatic, după ce a fost violată. Şi actriţa Evan Rachel Wood, cunoscută pentru apariţia sa în serialul „Westworld“, a folosit hashtagul #MeToo, pentru a-și împărtăși trauma: anul trecut, ea a mărturisit pentru prima oară că a fost violată de două ori.

Mişcarea #MeToo, în România

După ce oameni din întreaga lume au povestit cum au primit atingeri mult prea intime, cum au fost agresate sau violate, campania #MeToo a luat amploare şi în România.

De la femei care povestesc că au fost agresate pe stradă sau la locul de muncă, până la bărbaţi care avertizează că toţi oamenii, indiferent de sex sau de vârstă, pot fi expuşi agresiunilor sexuale – foarte mulţi români s-au alăturat campaniei #MeToo. De ce au făcut-o?

În primul rând, pentru a-i avertiza pe părinţi că pericolul la care sunt expuşi copiii este mult mai aproape decât ar părea, la prima vedere, dar şi pentru a le încuraja pe acele persoane care au trecut prin astfel de experienţe să vorbească. „Nu eşti singurul, om drag! Spune prin ce treci, prin ce ai trecut, pentru ca şi alte persoane să vorbească. Numai aşa, îi vom opri pe agresori” – pare să fie mesajul tuturor celor care au ales să se destăinuie public.

"Într-o zi, când eram noi în faţa mitropoliei, pe trotuar, lângă tufişurile alea mari, Ancăi i s-a desfăcut o curea de la sanda. S-a aplecat să şi-o închidă, iar eu m-am uitat în tufişul de lângă noi pentru că se mişca ceva acolo. Un bărbat se masturba şi-mi făcea semne să vin spre el. Nu mai văzusem niciodată dinaintea unui bărbat, îl văzusem doar pe frate-meu şi aşa înţelesesem că fetele sunt diferite de băieţi. Bărbatul ăla însă era monstruos de mare, iar gesturile lui de chemare m-au îngheţat. Anca şi-a închis cureaua însă, s-a ridicat şi-am pornit spre şcoală. Nu i-am spus nimic şi n-am spus niciodată nici altcuiva. În ziua aia, la şcoală, n-am văzut şi n-am auzit nimic. O frică îngrozitoare mă făcuse dintr-odată rigidă, oarbă și surdă. Doar inima, care-mi bătea foarte tare, mă făcea să cred că mai sunt vie. Cu inima aia-n gât am trăit luni în şir. Mai aveam una acolo, deja de mult. Când tata băga cheia-n uşă, inima aia se activa pe loc. Nu-mi făcea nimic tata, dar gândul că a venit acasă mi-era de nesuportat", a povestit scriitoarea Ana Barton pe blogul ei.

Şi Cezar Paul Bădescu, realizatorul emisiunii ”Cartea cea de toate zilele”, a povestit că a fost agresat chiar de către omul care i-a fost dascăl.

“Făceam meditație cu el și-i admiram inteligența și stilul ironic, chiar dacă de multe ori ironiile mă șfichiuiau chiar pe mine. O făcea, desigur, pentru a mă ambiționa să fiu mai bun. Știam asta și de aceea nu mă deranjau. Și-mi dădeam toată silința să nu-l dezamăgesc.
Un an întreg, am învățat foarte multă carte de la el. La sfârșit, la ultima noastră întâlnire de la el acasă, a vrut să mă învețe ceva în plus - și de data asta cu forța.
Din fericire, nu a reușit să facă mare lucru și până la urmă am scăpat. Din fericire, astăzi nu sunt deloc homofob. Știu că așa ceva nu trebuie să aducă un blam asupra homosexualității, așa cum nici pedofilia hetero nu face blamabilă dragostea dintre un bărbat și o femeie.
Mult timp m-au urmărit rușinea că mi s-a întâmplat așa ceva și jena de postura în care s-a pus profesorul pe care-l admiram. Acum persistă doar rușinea”, a scris el pe pagina personală de Facebook.

Nu doar persoanele din spaţiul public au ales să vorbească, ci şi oamenii obişnuiţi, care au înţeles că agresiunile sexuale sunt o realitate deloc ruşinoasă care TREBUIE împărtăşită:

“Pe lângă zilnicele (ZILNICELE!) obscenităţi urlate pe stradă, taximetrişti care la jumătatea drumului mă întreabă dacă nu mai bine mergem la o cafea decât unde am de ajuns şi atingeri nepermise şi nedorite la care nimeni nu reacţionează în niciun fel (nici eu, recunosc, de frică să nu mi-o iau mai rău) experienţă cea mai traumatizantă am trăit-o la primul meu internship/job.
Luni de hărţuire, de mângâieri, săruturi forţate, discuţii legate de sănii şi fundul meu şi cum se văd prin haine până la chemat în camere de hotel. Am trăit într-o ruşine şi un stres incredibil, crezând că probabil nu sunt bună la ce fac şi singurul motiv pentru care sunt acolo e pentru că sunt atractivă, simţindu-mă vinovată, crezând că mi-o cer şi că mi-o merit având în vedere că nu sunt în stare să spun nimic mai mult decât nişte refuzuri politicoase şi evitarea situaţiilor în care rămâneam singuri, că dacă nu sunt în stare să îi fac scandalul necesar n-am decât să stau să îndur, izbucnind în lacrimi seară în pat numai la gândul de a-i spune iubitului meu amploarea calvarului prin care trec. Plus că nu eram singura cu care se comportă aşa şi nimeni nu zicea nimic, deci era ok, nu?
Aşa că nu a ştiut nimeni mulţi ani de episodul asta şi nici acum nu pot spune că sunt în stare să confrunt persoană respectivă sau să povestesc familiei.
Sunt oameni cărora nu li s-a întâmplat niciodată şi există şi destui oameni care nu ar face aşa ceva niciodată, dar asta nu înseamnă că nu se întâmplă mult şi des. Mie mi s-a întâmplat”, povesteşte o tânără, pe pagina personală de Facebook.

Ce este de făcut? Noi, părinţii, trebuie să învăţăm să ne apropiem de copilul nostru, să îl facem să înţeleagă că suntem cei mai buni prieteni ai lui şi că ne poate povesti orice, oricând, pentru că doar la noi va găsi sprijin cu adevărat. A ne ţine copilul închis în casă nu este o soluţie, însă a-l apropia sufleteşte de noi, da.

►Citeşte şi Cum să îi înveţi pe copii despre încredere şi prietenie

Mai mult decât atât, dacă şi tu ai trecut printr-o astfel de experienţă, nu ezita să o împărtăşeşti public. De ce aşa? Pentru că nu este nimic ruşinos, pentru că numai prin vocile noastre vom demonstra că nu suntem singurele/singurii şi pentru că numai vorbind îi vom face pe agresori să tacă, din toate punctele de vedere.

Sursa foto