În urmă cu ceva vreme, un domn, ce-și ținea de mână prichindelul de vreo 3 ani, m-a oprit politicos. „Salut, Taticool. Sunt un mare fan. Te citesc tot timpul și mă ajută sfaturile tale!”
Habar n-aveți cât mă bucură conversațiile de genul ăsta. Sincer, nu o spun ca să mă laud, ci ca să vă laud pe voi, toți cei care mă citiți. Contează foarte mult pentru mine părerile voastre. Enorm! Pentru că așa știu că nu muncesc degeaba sau că trebuie să îmbunătățesc anumite lucruri. Și că, împreună, vom avea din ce în ce mai mulți tătici implicați în creșterea copiilor lor.
În fine, acum e vorba despre altceva. Despre întrebările domnului, după seria de complimente.
„Auzi, dar tu nu ai niciodată probleme? Dar voi nu vă certați? Ție nu-ți vine să-ți iei câmpii? Ție nu ți-e greu? Toate articolele tale sunt pozitive.”
M-am gândit mult ce să-i răspund. L-am rugat să-mi permită să-i răspund în scris pentru că am multe de spus și nu aveam timp de detalii în mijlocul străzii. Așa că răspund acum, mai jos.
Și vă voi povesti, în premieră, despre poate cel mai greu moment din viața mea.
(...)
