Anul trecut eram la medicul de familie in cabinet. Aproape pentru prima oara in viata mea. Pentru ca am impresia ca eu sunt o persoana care nu se imbolnaveste niciodata. Si ii intind palmele sa vada si ea minunea: erau incretite tot, ca atunci cand stai mult timp in apa, sau esti extrem de batran. Si in acelasi timp foarte uscate.
Doctorita le priveste si ma intreaba daca am mancat vreun fruct exotic in ultima vreme. Nu, nu s-a intamplat. Apoi ma intreaba de copii. Eu ii spun fericita cum am o gramada de ajutor si de la parinti si de la sot si pana la urma exista masina de spalat si scutece si nici nu gatesc cine stie ce, asa ca este exclus sa stau cu mainile prea mult in apa. Ce mai, am o viata de invidiat, nicidecum extenuanta. Asa ca de ce mi-ar arata mainile in acest fel? Imi da un unguent de la farmacie si imi spune ca de fiecare data dupa ce ma ud pe maini sa ma sterg si sa le ung un pic. Iar apoi sa stau asa, jumatate de ora, fara sa le introduc iar in apa.
Ei bine, de abia in momentul in care am incercat sa urmez tratamentul am realizat - eu nu pot sa stau niciodata jumatate de ora fara sa imi ud mainile. Cand ai doi copii mici de care te ingrijesti asa ceva este imposibil: speli biberoane, ii speli pe ei pe maini, te speli pe tine pe maini, fac la olita asa ca te mai speli tu odata pe maini, se murdaresc cu acoarele si mai speli mainile un pic, trebuie sa le tai un fruct si te speli iar etc. Poate cateva ore noaptea sa stai fara maini in apa, ca altfel, imposibil.
A doua revelatie a venit intr-o dimineata, la ora 10, cand o colega intra pe usa razand, rujata, cu parul facut la coafor, imbracata simpatic. Arata frumoasa si fericita. As fi vrut si eu sa arat exact asa - frumoasa si fericita. Dupa care am derulat rapid, in minte, tot ceea ce facusem eu pana la 10 dimineata: ma trezisem la 4 si lucrasem o ora; la 5 cel mare era deja in picioare, dornic sa ne jucam (este singura ora pe care o avem numai pentru noi doi); se trezeste si copilul mic, il pup, il pun pe olita si apoi scot cainele afara; le fac ceva de mancare si in acelasi timp ma apuc si de o supa cu galusti; 4 oale fierb diverse lucruri in acelasi timp; le dau mancarea, il imbrac pe cel mare pentru gradinita si pleaca plangand fiindca nu ne-am jucat suficient; pun aspiratorul incercand sa il conving pe cel mic sa nu ma intrerupa fiindca nu mai este timp; intre timp supa este gata; facem dus impreuna fiindca nu ma lasa niciodata singura; ma imbrac cu primul lucru pe care il gasesc in cale; incerc sa ii gasesc un joc captivant celui mic ca sa nu se supere ca plec; ne jucam cateva minute si incerc sa ma retrag; nu se poate, plange agatat de mine si il desprind cu forta.
Sunt franta, in niciun caz frumoasa si fericita, si este de abia inceputul zilei. Urmeaza cateva ore de lucrat intens, foarte intens, ca sa ajung acasa cand se trezesc copiii din somnul de pranz. Ei sunt in plina verva si pana seara o tinem tot intr-o alergatura prin parc si acasa. Adorm odata cu ei simtindu-ma vinovata pentru ca ar fi trebuit totusi sa mai lucrez un pic, ca prea stau putin la serviciu.
Concluzia? Noi, mamele, suntem niste fiinte minunate, cu resurse inepuizabile si copiii nostri sunt norocosi sa ne aiba, si angajatorii la fel. Doar ca extrem de obosite.
