Cum se face că atunci când nu sunt lângă el mă uit în jurul meu și îl caut în orice chip de copil?
Îi privesc ochii, gura, fața toată și încerc să îmi dau seama ce are acel copil din copilul meu. E ca un fel de dor de care vrei să scapi, dar îl ții cu tine peste tot pe unde mergi, pe unde ajungi, pe unde ești și atunci îți dai seama că fără să vrei, a ajuns să te compună, să te definească, să facă parte din tine.
Viața asta, alcătuită din momente fericite și din momente anapoda mi-e datoare cu ceva: să mă țină cât mai mult bine, ca să pot să îl aud pe el cât mai mult. Când îi aud râsetul, se schimbă în mine direcția tristeții, se pune capac durerilor și fac față altfel lumii în care sunt.
(...)
Citește mai mult pe miculmarc.ro
Sursa foto miculmarc.ro
