Sari la conținut

Scrisoarea unei mame, de Valentine’s Day, pentru primul ei copil

Dragă primul meu copil,

Ziua Îndrăgostiților nu este doar despre mami și tati. Este și despre tine și despre fratele tău. Ziua Îndrăgostiților este despre iubire, iar iubirea înseamnă tati, tu și frățiorul tău.

Deși te-am născut acum aprope un deceniu, îmi amintesc acea zi ca și cum ar fi fost ieri. Imi amintesc atât de multe despre primii tăi ani de viață. Îmi amintesc primele tale cuvinte, primii tăi pași, primul tău zâmbet.

Cu toate acestea, îmi amintesc și modurile în care am eșuat, încercând să te cresc pe tine. De fapt, am o mărturisire de făcut: fratele tău mai mic a luat tot ce-i mai bun din mine și îmi pare rău că îți spun asta. Nu ești tu de vină, nu ai greșit cu nimic. Doar că experiența mea de mamă de doi m-a făcut să văd lucrurile altfel la cel de-al doilea copil.

Când te-ai născut, nu știam cât timp îmi va consuma acest parenting despre care nu știam aproape nimic și credeam că mă voi descurca cu îngrijirea ta și cu cariera mea. Am presupus că voi putea jongla cu cele două, dar nu a fost deloc așa. În primii doi ani ai vieții tale eu am fost într-o stare constantă de haos, încercând să fiu cea mai bună mamă, dar să am și rezultate bune la serviciu.

Am făcut multe greșeli, mai ales în primii tăi ani de viață. Știu că am greșit și îmi cer iertare.

Ai fost în mod natural un copil independent încă de la început și am profitat de lucrul acesta. Te-am lăsat să te joci singur, în timp ce eu mă ocupam de treburile casnice. Deși cred că ești o persoană extrem de independentă acum, simt că există momente în care ne-am deconectat.

Fratele tău mai mic a luat tot ce era mai bun din mine, deoarece am știut că prezența mea este mult mai importantă pentru a crea o legătură între noi.

Vă iubesc pe amândoi la fel de mult și vă mulțumesc că m-ați învățat să vă fiu mamă.  

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!