Vai, dar se poate? Nuuuu, copilul meu nu a făcut asta, nu are cum. El este persecutatul, ceilalți îl jignesc și îl terorizează. El sărăcuțul suferă, mereu plânge acasă. Tare răi mai sunt copiii ăștia. Așa sună răspunsul standard al unei mame, atunci când este atenționată despre comportamentul copilului ei. Reacția tatălui nu diferă. Ei nu știu că, de fapt, copilul lor este cel care îi necăjește pe ceilalți. Îi amenință, îi jignește, le vorbește urât. Nu știu pentru că nu vor să afle. Și când află, se prefac că nu e despre ei. Ei sunt părinții perfecți de copil perfect. Nimeni în lumea asta nu are dreptul să nege asta.
Părintele perfect de copil perfect își crede copilul fără să respire
Îl crede când spune că a fost jignit, dar nu verifică să vadă ce a însemnat jignirea și de la ce a pornit. Îl crede când țipă cu o figură teatrală că a fost lovit, dar nu știe că atunci când el era cu spatele, prima lovitură a dat-o chiar copilul său. Îi ia apărarea când ceilalți se plâng de el și îi arată amenințător cu degetul. Îi scuză faptele, îi termină frazele, îi dă circumstanțe chiar și atunci când adevărul iese prin toate evidențele. Mai “amuzant” e atunci când părinții ajung să se certe unul pe altul, dacă cumva celălalt a îndrăznit să îi spună ceva copilului.
