Mai tineti perioada aceea a copilăriei în care credeați că părinții chiar pot muta munții din loc? Când chiar credeți că tatăl poate ridica soarele pe cer și poate apuca stelele între degete pentru a le aduce să lumineze tocmai sus, pe tavan? Când, cu oricâți eroi de poveste ne-ar fi fost presărată copilăria nici măcar unul nu se putea compara cu “eroul de lângă noi”?
Iar apoi, într-o bună zi, ne dăm seama că toate acestea sunt neadevăruri. Sunt închipuiri, iar unele sunt minciuni. Minciuni spuse pentru ca noi, copiii de atunci, să creștem frumos și neîncruntați. Minciuni spuse din dragoste care, în multe cazuri, ascund greutăți, sacrificii, renunțări. Totul pentru “un zâmbet de copil”.
