Sari la conținut

Trei copii mai târziu, am divorţat. Am preferat să o facem înainte de a ajunge să ne urâm

Eu şi soţul meu am hotărât să divorţăm, acum un an. Am luat decizia împreună şi, deşi a fost cea corectă, lunile ce au urmat au fost cele mai grele din viaţa mea.

Cred, despre bărbatul care mi-a fost soţ, că îmi este prieten. Creştem trei copii împreună şi stăm aproape unul de celălalt. Am cunoscut-o pe iubita lui (şi mi-a plăcut). Din când în când, iau prânzul cu el şi povestim despre copii. Duminica trecută, când a adus copiii acasă, a rămas să luăm cina împreună. După câteva ore, mi-a aruncat privirea aceea; tânjea să rămână. M-am uitat la el cu acelaşi chip şi am ştiut amândoi: era mai bine să plece. Vom fi bine!

Oamenii nu înţeleg. La început întrebările veneau din toate părţile – de ce, de ce aşa, de ce nu încercăm să reparăm? Tot ceea ce auzeam mă durea, îmi făcea stomacul cât un ghem. Oare ar trebui să rămânem împreună, pentru că nu am ajuns încă să ne urâm? Oare mai e ceva ce putem salva?

► Citeşte şi Trei consecinţe pe care statul împreună de “dragul copilului” le are chiar asupra celui mic

Acum, când mă gândesc la frământările mele, îmi dau seama că am făcut bine că am mers mai departe separat. Ştiu care este răspunsul. Nu, nu greşim că divorţăm. Da, avem ce salva – relaţia noastră de prietenie.

A-ţi petrecere câteva ore pe zi alături de o persoană este diferit de a sta permanent sub acelaşi acoperiş, nu? Am o mulţime de persoane în jur alături care iubesc să îmi petrec timpul, dar nu înseamnă că mi-aş dori să îmi împart viaţa cu ele.

Poţi să placi un bărbat şi să nu te măriţi cu el, nu? Chiar dacă asta este ciudat peste măsură, relaţia noastră de acum este dovada clara că am luat decizia corectă. Putem să trăim total separat şi, totuşi, să avem în comun o mulţime de lucruri. Noi vom fi întotdeauna legaţi de cei trei copii ai noştri. Dragostea noastră pentru ei este mai puternică decât orice urmă de ranchiună dintre noi. Şi cred că unul dintre motivele pentru care reuşim să lăsăm sentimentele negative deoparte este că nu mai suntem un cuplu.

În foarte multe privinţe, încă mai suntem o familie. Şi mă simt norocoasă pentru asta. Ştiu că am fi putut rămâne împreună, că ne-am fi putut strădui mai mult, dar suntem amândoi de acord că am fi omorât orice urmă de iubire dintre noi.

► Citeşte şi Căsnicia noastră era pe punctul de a eşua - dar am schimbat un lucru minor

Ştiu că sună ciudat şi poate chiar supărător, dar văd în jurul meu foarte multe cupluri care nu reuşesc să se suporte nici măcar 2 ore pe zi şi, totuşi, refuză să se separe. Eu, în schimb, apreciez oamenii care au puterea de a merge în direcţii diferite, atunci când realizează că drumul comun nu mai e pentru ei. Când ştiu că, pentru a rămâne, trebuie să arunce cu vorbe grele care distrug orice urmă de frumos. Şi nu, nu cred că cei care se despart aleg calea cea mai uşoară. Ci, dimpotrivă, aleg calea mai bună, în special pentru copii. 

Bineînţeles, mai sunt şi cupluri care reuşesc să reaprindă flacăra şi să rămână acolo, mai fericiţi ca altădată.

Dar, oricât de mult mi-aş fi dorit, oricât de tare mă doare sufletul, noi nu suntem dintre aceia….

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!