Sari la conținut

Ultima piesă dintr-un puzzle

Ma uit in colțul ecranului de la calculator la data de azi și mă trec fiori… Am vrut de multe ori să scriu despre ce s-a întâmplat, dar până acum n-am putut…

    Era 1 noaptea. Stăteam chircită pe un pat de spital de stat din București, într-un salon cu 7 paturi și plângeam înfundat. Era prima noapte pe care o petreceam departe de copilul meu, de 3 ani. Nu știam exact ce mi s-a întâmplat, de ce, cât de grav era, dacă exista tratament, dacă trebuia să mă operez.

Acum exact un an, marti seara, 13 februarie, mă internam de urgență la Spitalul Universitar.

Am ajuns acolo după 5 zile în care am bifat:

  •     un consult ORL;
  •     două consulturi oftalmologice;
  •     două vizite la camera de gardă;
  •     3 consulturi neurologice;
  •     două RMN-uri

    … până când cineva a pus ultima piesă într-un puzzle.

De fapt, totul a început cu o săptămână înainte când mă grăbeam să ajung la un curs. Am alergat după autobuz și, după sprintul scurt, m-am trezit cu o senzație ciudată în urechea dreaptă și o ușoară durere, iar pe ochiul drept mi se puneau niște pete gri. N-am dat importanță atunci.

    Zilele următoare, senzațiile s-au repetat, ajungeam să nu mai văd periodic cu ochiul drept, până la punctul la care mă loveam de oameni pe stradă, vâjâitul și durerea din ureche se accentuau și a început să-mi amorțească jumătatea dreaptă a feței.

(...)

Citește mai mult pe mamamag.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!