Sari la conținut

Poezii de 8 martie pentru mama

Niciun cadou nu este mai emoţionant pentru o mamă decât să primească o poezie recitată chiar de către copilul ei. Este o tradiţie frumoasă, care duce la serbări, costumaţii şi mii de sărutări.

Îţi prezentăm mai jos câteva poezii uşoare pe care prichindeii le-ar putea recita sau le-ar putea folosi pentru a face o felicitare specială pentru mama, cadou de 8 Martie:

Mama

De dragul tău pământul
De ghiocei e plin
Şi vin cocori din zare
Şi cerul e senin.
Şi-ntâiul fir de iarbă
A răsărit în prag
Şi-nmugureste pomul
Să-ţi fie ţie drag.
Învaţă-mă ce-i bine
Fereşte-mă de rău,
Iar eu voi creşte, vrednic şi bun
De dragul tău!


De 8 Martie

O să-i cos măicuţei mele
Pe cămaşă două stele
Şi-o să strâng de ziua ei
Cei mai frumoşi ghiocei.

Vântul o să-i dea în zbor
De la mine-un mărţişor
Dar pupicul meu prefer,
Să nu-l dau prin mesager.


Scrisoare pentru mama

Vezi mămica mea cea bună
Tare multe-aş vrea să-ţi scriu
Dar sunt mică şi nu ştiu.
Pentru mine, blândul soare,
Îţi trimite o scrisoare.
Căci pe foaia din caiet
Uite, a coborât încet.
Un miez galben şi fierbinteS
tiu să desenez cuminte,
Fără să mă iscălesc,
Soare-nseamna: “te iubesc”.


E ziua ta

E ziua ta măicuţă,
Te-aşteaptă flori pe masă
Şi-un dar micuţ te-aşteaptă
Când ai să vii acasă.
Am să-ţi sărut obrajii
La piept când mă vei ţine
Şi mâinile ce nu au
Odihnă pentru tine.


Mamei, de 8 Martie

Pentru ziua ta, mămico,
Ţi-am cules un ghiocel.
Cât de mic îl vezi, cuprinde
Toată primăvară-n el.
Dar ca dragostea s-o simţi
Cum în inimioara-mi creşte
Lângă ghiocel, te rog,
Un sărut acum primeşte.


Urare

Mamă dragă, ce-aş putea
Să-ţi urez de ziua ta?
Bucurie, sănătate,
Mult noroc şi spor în toate,
Pace şi zile senine
Să mă poţi creşte pe mine!

Şi să ştii dragă mămică,
Că eu oriunde voi fi –
mereu te voi iubi!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!