Speram intr-un viitor mai bun pentru copiii nostri.
Speram intr-un viitor in care norma de bine nu era stabilita de fiecare in parte in functie de cat de bine se descurca sa eludeze sistemul. In unul in care fiecare dintre noi intelege ca daca face bine ceea ce face, atunci tuturor ne va fi mai bine ca societate. Si copiii nostri vor trai intr-o lume mai civilizata.
Pana acum nu prea aveam speranta. Aveam numai o lupta indarjita pe cont propriu, inca de la nastere, cand dadeam cu nasul in sistemul sanitar: In ce masura iti poti controla nasterea. Apoi, dupa ce copiii cresteam un pic ne ingrozeam ca trebuie sa mearga la scoala. La o scoala de stat, despre care zilnic citeam astfel de lucruri: Cine sunt profesorii care ne invata copiii? si ne intrebam zilnic cum vom reusi sa facem fata atator cheltuieli: Scoala noastra gratis este de fapt scumpa.
Acum speram ca va fi mai bine. Ca ne vom schimba si noi. Si toti ceilalti. Pentru ca avem aceleasi spaime si am inteles ca acum este momentul. Am sa va las cu vorbele lui Mircea Cartarescu, pe facebook. El spune atat de bine ceea ce noi gandim:
Îmi pare teribil, teribil de rău. Fiecare dintre tinerii care au murit atât de îngrozitor și de absurd, ca și cei răniți și desfigurați, ar fi putut fi copilul meu. M-am dezmeticit greu, toată noaptea am fost ca amorțit, abia acum simt durere și neputință. Nu e nimic de reparat. Nici o condamnare, nici o încriminare nu le va reda acelor copii viața și sănătatea, nimic nu le va șterge din minte oroarea trăită. Nimic din ce putem noi face nu-i va consola pe părinți. Bucureștiul e o cursă de șoarici. Vor fi zeci de mii de victime la următorul cutremur major. Măcar gândindu-ne la acești morți deja contabilizați undeva (adică la noi și la cei dragi nouă) ar trebui în următoarea perioadă să facem ceva împotriva nepăsării criminale a edililor noștri. Vina e a lor pentru tragedia de la Club Colectiv și pentru cele ce mai urmează.
