Sari la conținut

Prajitura pentru Sfantul Nicolae

Aceasta prajitura este o prajitura veche, de iarna, care este pe gustul lui Mos Nicolae. Reteta este foarte usor de facut, ingredientele sunt la indemana, iar reusita prajiturii garantata.

Ingrediente

Doua cani de faina (cani de 200 de mililitri), plus inca doua linguri de faina, o lingurita de praf de copt, o jumatate de lingurita de sare, 200 de grame de unt, o cana de zahar, o lingura de esenta de vanilie, coaja rasa de la o portocala, patru oua, 150 de grame iaurt, trei linguri de lapte. Iti mai trebuie 100 d egrame de stafide negre, 100 d egrame de stafide albe, 100 de grame de miez de nuca maruntit, 200 de grame de seminte de susan si o mana de fistic maruntit.

Pentru glazura de caramel iti trebuie 100 de grame de smantana, cinci linguri de zahar, esenta de vanilie.

Preparare

►Unge o tava rotunda cu o bucatica de unt si tapeteaza-o cu putina faina.
►Amesteca faina cu praful de copt si sarea. Cerne amestecul si lasa-l deoparte. Pune in faina stafidele si tote semintele si nucile si amesteca usor sa se imprastie in mod egal.
►Untul, lasat la temperatura camerei, circa 30 de minute, ca sa se inmoaie, se amesteca bine cu zaharul, pana rezulta o spuma. Adauga coaja de portocala si vanilia, apoi ouale, pe rand, amestecand bine dupa fiecare. Adauga iaurtul in care ai pus laptele si omogenizeaza bine, iar la final pune faina si amesteca usor, pana ce aceasta este bine incorporata.

►Rastoarna compozitia in vasul pentru copt (o poti coace intr-o forma de chec sau in tava clasica de aragaz) si coace prajitura, in cuptorul incins in prealabil, circa 40-45 de minute pana in momentul in care se rumeneste frumos. Inainte de a scoate prajitura din cuptor, incearc-o la mijloc cu un pai. Prajitura se scoate din tava abia dupa ce s-a racit bine.

►Glazura se pregateste in momentul in care blatul s-a racit si a fost scos din tava.
►Amesteca smantana, zaharul si un praf de sare intr-un vas si pune-l pe foc. Amesteca pana ce zaharul se topeste. Adauga esenta de vanilie si lasa totul pe foc circa zece minute pana ce se caramelizeaza. Cand capata o culoare frumoasa rastoarna caramelul peste blat. Caramelul se raceste in circa 30 de minute. Este bine sa tai prajitura in bucati pana ce caramelul se raceste complet.

►In loc de caramel poti pune ciocolata topita, sau il poti lasa simplu, iar in loc de seminte si nuci doar fructe confiate.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!