Sari la conținut

Cel mai prematur bebeluș din lume, inclus în Cartea Recordurilor, a împlinit un an. Avea greutatea unui săpun

Un bebeluș născut la doar 21 de săptămâni, în SUA, a devenit, oficial, cel mai prematur copil care a supraviețuit vreodată, potrivit Guinness World Records. Nash Keen s-a născut pe 5 iulie 2024, cu 133 de zile înainte de termen, cântărind doar 283 de grame, aproximativ cât un baton de săpun.

După șase luni petrecute în secția de terapie intensivă neonatală a Spitalului din cadrul University of Iowa, Nash a fost externat în ianuarie și s-a întors acasă, împreună cu părinții săi, Mollie și Randall Keen.

„Nash este plin de personalitate. E un copil fericit. Ținând cont de cât timp a stat în terapie intensivă, ai crede că ar fi mai fragil. Dar nu e. E foarte determinat, curios și mereu zâmbește”, a declarat Mollie Keen.

Nașterea lui Nash a survenit într-un context medical dificil. Mollie Keen fusese diagnosticată cu o afecțiune care putea afecta viabilitatea unei sarcini, după o pierdere de sarcină anterioară. La controlul din săptămâna 20, medicii au constatat că dilatația era deja de 2 centimetri, notează MedicalXpress.

În general, intervențiile medicale pentru salvarea nou-născuților înainte de 22 de săptămâni sunt rare, întrucât șansele de supraviețuire sunt extrem de reduse. Totuși, echipa medicală începuse să intervină în astfel de cazuri de la 21 de săptămâni. Cu ajutor medical, Mollie a reușit să amâne nașterea exact până la acest prag critic.

Dr. Malinda Schaefer, obstetrician specializat în sarcini cu risc crescut, a asistat nașterea.

„Este un teritoriu nou pentru medicina materno-fetală. Este important ca părinții să ia decizii pe deplin informați, pentru că ei sunt cei care trăiesc cu rezultatul”, a afirmat ea.

„Are multă forță în picioare, este extraordinar”

Primele luni din viața lui Nash au fost marcate de numeroase complicații medicale, dar echipa medicală a reușit să le gestioneze cu calm.

„Am învățat să ne uităm la reacțiile medicilor. Dacă ei nu se panicau, nu aveam nici noi de ce să o facem”, a spus Mollie.

La un an, Nash respiră cu ajutorul oxigenului și este hrănit printr-un tub, dar se pregătește să încerce alimente pasate. Deși are o mică malformație cardiacă și întârzieri în dezvoltare, medicii sunt încurajați de progresul său. Nu se târăște încă, dar se rostogolește și învață să stea în picioare.

„Are multă forță în picioare, ceea ce e extraordinar”, a spus mama sa.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro