Domnule Prim-ministru,
Mă numesc... nu contează. Sunt una dintre miile de mame din România care, în acest moment, încearcă să țină totul în picioare, de una singură, în timp ce ține un copil în brațe.
Sunt în concediu de creștere copil. Nu e o vacanță. Nu e nici măcar o pauză. E o perioadă în care învăț să mă descompun și să mă reconstruiesc zilnic, fără manual de utilizare, cu nopți nedormite, cu grijile care mă strâng în piept și cu iubirea asta uriașă care uneori doare de-atâta intensitate.
Am citit despre lege. Știu că trebuie tăiate cheltuieli, știu că trebuie strânse rândurile. Dar 2.430 de lei pe an, în momentul ăsta al vieții mele, înseamnă mai mult decât o sumă. Înseamnă panica aia pe care o simți când nu știi dacă-ți ajung banii luna asta. Înseamnă întrebarea tăcută: „Dacă mă îmbolnăvesc, ce fac cu copilul?”
Domnule Prim-ministru, am fost o femeie activă, cu planuri, cu energie. Acum sunt o mamă care numără scutece, facturi și ore de somn cu zecimale. Care merge la medic doar dacă nu mai poate să meargă. Care se pune mereu pe ultimul loc. Dar care are nevoie – măcar de asigurare medicală – ca să poată fi bine pentru copilul ei.
Nu vă cer să ne iertați de tot. Vă cer doar să ne vedeți. Să ne auziți printre ședințele de guvern și tabelele de Excel. Nu pentru că suntem speciale, ci pentru că suntem într-un moment al vieții care ne fragilizează în toate felurile.
Nu luați și liniștea asta. Nu în perioada în care suntem deja epuizate fizic, emoțional și financiar. Dați-ne o gură de aer. O soluție. O punte.
Vă scriu cu mâinile obosite și inima plină. Vă rog, nu uitați de noi.
Cu tot ce sunt acum,
O mamă care luptă, în tăcere, zi după zi
Citește și Concediul de maternitate nu e o vacanţă de lux
