Dumnezeu le-a dat mamelor țiți și taților telefoane

S-au văzut, s-au plăcut, s-au iubit, au făcut un copil și... ce rămâne de făcut? Ea să se ocupe de copil și el să își vadă de viața de dinainte, ca doar de-aia e mama cea care poarta copilul în pântec 9 luni, nu? Ca să îl ia apoi și pe wc cu ea!

Că nu, copilul nu e doar al mamei, deși da, ea își dă viața toată pentru el. Ea renunță la părul ăla frumos aranjat - a se citi “spălat”, căci de aranjat nu poate fi vorba-, ea renunță la talia de aproape-viespe pe care o avea și la timpul ăla prețios de stat pe spate și de făcut “nimic”. Căci o mamă nu a mai făcut “nimic”, de când avea două inimi în ea; și chiar și atunci o creștea pe cea de-a doua!

Mama nu mai știe cum e să facă ORICE fără să audă ceasul ticăind.
(Ai plecat la baie?)
-Hai odată, mai ai?
-A, nu, ce bine că m-ai strigat! Uitasem să vin!
(Speli vasele?)
-Mai ai? Vrea la tine!
-Nu, doar stăteam cu mâinile în apă, să-mi încrețesc degetele, dacă parul oricum nu reușesc.
(Te c**i?)
-Scuze, n-am putut să-l țin, a vrut la tine!
-Ce bine! Dă-l la mama în brațe! Cum, nu stau eu cu el și pe wc?!

Și vine, totuși, la sfârșitul zilei, un moment de liniște. Te uiți și tu puțin în oglindă, vezi cum a mai răsărit un fir de păr alb, te întrebi de ce naiba te-oi mai fi uitat și apoi te lovește gândul senin: hai, că stă și cu taică’su! Te apropii să îi admiri discret, să ți se umple și ție inima de bucure și.... weiwbdiwndkwihzveueh Copilul cu ochii în telefon?

- CE FACEȚI???
- Păi... dacă eu nu am țiți....
Q.e.d.