Sari la conținut

Interviu cu Mihaela Pintea: ce ne comunica bebelusii prin plans

Plansul bebelusilor este modul acestora de a vorbi, ne-a spus Mihaela Pintea, singurul trainer specializat in Dunstan Baby Language din Romania. Si am vrut sa aflam mai mult despre asta pentru a avea bebelusi mai fericiti si mame mai sigure pe ele.

"Cu  Dunstan Baby Language m-am întâlnit în 2011 prin intermediul unei prietene din Canada pe vremea când eram însărcinată. Ea a fost deschizătoarea de drumuri, ca să spun aşa, înspre ce urma peste puţin timp a deveni o pasiune. Am învăţat programul DBL, mi-a folosit foarte mult în a-mi asculta şi înţelege fiica abia născută şi de aici a pornit totul. 

Mi-am dorit foarte mult să împart cu alte mame, părinţi, cunoştinţele dobândite în urma învăţării metodei Dunstan Bay Language pentru că am văzut ce înseamnă un bebeluş plângând, am văzut neputinţa altora de a-şi linişti copilul doar din cauza acelei verigi lipsă, anume identificare corectă a nevoilor comunicate de copil."

 

 
 De ce plang bebelusii? Cat anume este normal sa planga?
 
Fiecare bebelus se naste cu abilitatea de a-si exprima nevoile prin plans si sunete. Este un act reflex normal si usor de acceptat daca intelegem modul in care suntem creati. Sunetele si plansul sunt singurele modalitati prin care nou nascutii, bebelusii pot comunica celor care-I ingrijesc ca au o nevoie care trebuie obligatoriu implinita. Un bebelus sanatos si cu un temperament nu foarte sensibil, nu va plange inexplicabil si perioade lungi de timp atata vreme cat a fost inteles corect si I s-a raspuns pe nevoia avuta la un moment dat.  
 
Nu stiu daca este corect sa masuram perioada petrecuta de bebelus plangand. Normalitatea ar trebui sa sune asa: Spunem Nu! metodelor care recomanda plansul intens, avand ca scop un tip de educatie! Avem obligatia sa implinim nevoile bebelusilor, iar acest lucru este posibil prin identificarea corecta a lor! Avem datoria sa fim alaturi fizic si emotional copilasilor, atunci cand plang, astfel ajutandu-I sa treaca peste diverse situatii in care simt un disconfort, si de asemeni sa contactam un medic specialist atunci cand nu mai avem explicatii si nu reusim sa-I linistim, suspectand apartia unei probleme de sanatate. Cu cat intervenim mai prompt in linistirea bebelusului, cu atat mai bine si benefic pentru toata lumea. Ne dorim copii fericiti, iar plansul intens, nedeslusit, nu va ajuta niciodata. Mai exista acceptiunea plansului terapeutic, de descarcare a tensiunilor, fricilor, plans care poate dura de la cateva minute, la jumatate de ora, poate mai mult si prin urmare recomand ca mama sa tina mereu copilul in brate pentru a-I transmite siguranta, iubire, incredere si acceptare asa cum este el/ea.
 
 
Ce as putea face ca bebelusul meu sa planga mai putin?
 
Intuitiv, mamele isi tin bebelusii in brate atunci cand incep sa planga, ceea ce este foarte bine. Ele stiu ca puisorii au nevoie sa fie hraniti, spalati, cu scutecul curat, ca sunt obositi si asa mai departe.  Mai dificil este insa a spune cu claritate cand aud bebelusii plangand: Da, asta e! Vrea sa ragaie, vrea sa manance sau sa doarma. Asa cum spuneam, in primul rand trebuie sa implinim nevoile de baza. Nimic mai simplu. Dunstan Baby Language vine in ajutorul parintilor, ofera in sfarsit raspunsuri concrete, decodifica tainele plansului si face diferenta dintre A asculta si doar A auzi. Pana acum aflam ca trebuie sa alaptam/hranim bebelusul la cerere, dar cum stim cand puiul intr-adevar cere mancare sau de fapt vrea sa ragaie? Greseala frecventa a mamelor este ca pun copiii la san in orice situatie, tocmai pentru ca nu sunt sigure in ce sens sa intervina. Si atunci sanul este scaparea, dar implica si multe capcane. DBL face legatura intre nevoi si plans, te invata exact cum suna fiecare nevoie, care sunt sunetele dominante pe care ne concentram si nu e greu deloc.  O data ce am linistit corect bebelusul, acesta nu are motive sa planga. Mai mult, vom observa copilul, il vom asculta si vom identifica ritmul sau propriu de viata, rutina stabilita de ceasul sau propriu intern si ne adaptam. Cunoscandu-l si abordand o rutina flexibila (decurgand din ritmul copilului de a creste si nu una impusa “ca la carte”) centrata pe bebelus in ingrijirea lui, reducem semnificativ plansul.
 
 
Daca un bebelus plange mult inseamna ca fac eu ceva gresit?
 
Din nestiinta si o abordare gresita (ca mentalitate vorbind) asupra intelegerii mecanismelor plansului, putem deseori gresi. Mai mult “suntem ajutate” si de multa literatura de specialitate care inca face apologia “beneficiilor” plansului fara a diferentia clar tipurile de plans si fara a oferi explicatii concrete si corecte in acest sens. Mai apare si starea de anxietate, nervozitate si coplesire resimtite de mama in fata unui bebelus plangand si greu de linistit. Cu siguranta, afectiv suntem foarte afectate de un bebe cuprins de plans si atunci, cum am putea interveni eficient si increzatoare? Dispare obiectivitatea, se instaleaza panica, si bebelusului ii transmitem tot acest carusel de nesiguranta care nu ajuta pe nimeni.
 
Acesta este un aspect. Pe de alta parte, exista bebelusi temperamentali, foarte sensibili la orice stimul exterior. Acestia vor reactiona mult mai vocal si zgomotos, vor escalada rapid in perioade de plans intense. Nu ramine decat sa recunoastem acest tip de copil si sa il ajutam, sa evitam si prevenim stimularea de acest fel, pana cand in cateva luni (3 -4) incepe sa se maturizeze, sa isi dezvolte sistemul nervos mai bine si astfel lucrurile se rezolva de la sine. 
 
Si din nou insist cu vizita la pediatru in cazul in care suspectam afectiuni privind sanatatea in intregul ei.
 
 
Ce anume este Dunstan Baby Language si in ce fel m-ar putea ajuta?
 
Dunstan Baby Language este limbajul universal al tuturor bebelusilor! Si nu exageram cand afirmam asa ceva. Fiecare nou nascut, indiferent de rasa, cultura, limba materna vorbita in jurul sau, isi exprima nevoile in acelasi fel.
 
Sistemul DBL incoroneaza toate teoriile legate de plansul bebelusilor, le completeaza concret, este cel care explica exact cum invatam ce ne comunica nou nascutii atunci cand produc sunete premergatoare plansului. 
 
Invatatura traditional spune sa luam pe rand posibilele cauze ale plansului, eliminandu-le deci prin incercare si eroare. DBL te invata cum sa asculti diferit sunetele, care este mecanismul din spatele producerii lor si implicit a plansului si cum sa il interpretezi.
 
 
De ce discutam despre un limbaj universal al bebelusilor de pretutindeni? Pentru ca in primele luni de viata, micutii sunt tinuti in viata cu ajutorul reflexelor innascute, iar sunetele prin care “ne vorbesc” sunt unele de tip reflex, inconstiente si dincolo de vointa.
Australianca, Priscilla Dunstan,  avand la randul ei un dar special al sunetelor, anume o memorie fotografica a acestora, a ascultat diferit plansul baietelului ei nou nascut, a identificat tipare in plans in anumite moment si a facut legatura intre acestea si nevoile biologice de foame, somn, ragait, eliminare a gazelor din abdomen si disconfort la nivelul pielii.
 
Timp de mai bine de 10 ani s-a depus o munca elaborata de observare a peste 1000 de bebelusi, de identificare si clasificare a sunetelor produse precum si a plansului. Bebelusii au provenit din diverse culturi, tai si medii sociale, tocmai pentru a dovedi functionalitatea descoperirii.
 
La diferitele studii atat academice cat si de consum au participat numerosi parinti, bebelusi, psihologi, dr. Barry Lester de la clinica de pediatrie din SUA si Brown University, etc. ajungandu-se astfel in 2006 (din 1998) la scoaterea pe piata internationala a programului.
 
DBL este modul altfel de ascultare si intelegere a plansului, unul concret si care identifica clar nevoile bebelusilor. 
 
 
Se invata greu acest limbaj? Iti trebuiesc aptitudini speciale?
 
Limbajul acesta “secret” este in acelasi timp si destul de usor de deprins. Este nevoie de o invatare efectiva a cuvintelor/sunetelor din spatele nevoilor si exercitiu de ascultare. La fel ca si in cazul unei limbi straine. Initial poate parea dificil, ca orice alt aspect necunoscut pana la un punct. In ceea ce priveste urechea muzicala, ar putea ajuta, insa nu este o conditie in reusita invatarii limbajului DBL. 
 
N-as spune ca trebuiesc aptitudini special. Doar deschidere catre acesta comunicare, dorinta in a o invata si implicare/exercitiu.
 
 
Daca ar fi sa le dai mamelor de bebelusi un 'sfat de aur' care ar fi acesta?
 
Dragi mame, invatati sa deveniti adaptabile, acceptati ca viata voastra este una noua si imbogatita de bebelus. Cu toate visam in timpul sarcinii la un bebe linistit, care gangureste fericit, care doarme si creste sanatos, este angelic si ne implineste. Dar de multe ori, mica minune se dovedeste a fi zgomotoasa, plangaciosa, sensibila si ne priveaza de somn, de masa, de tabieturi si multe altele.  Primiti-i cu dragoste, observati-i si cunoasteti-va copiii, fiti-le alaturi mai ales atunci cand pare ca va copleseste situatia……fiti adaptabile. Cereti ajutor atunci cand nu mai faceti fata, odihniti-va cand bebelusul se odihneste, fiti fericite si ganditi-va ca de asta depinde si fericirea bebelusului vostru. 
 
 
Cursurile pentru a invata Dunstan Baby Language cu Mihaela Pintea se tin in Brasov si sunt structurate in 2 sedinte de cate 90 de minute fiecare. Mai multe detalii despre cursuri si inscriere gasiti aici.
 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!