Sari la conținut

Masajul bebeluşului 0 – 3 luni. Beneficii şi recomandări

Cei mai mulţi părinţi se tem să-şi maseze bebeluşii în primele săptămâni de viaţă. Însă pot învăţa mişcările, căci masajul se dovedeşte a fi nu doar o bună metodă de a stimula circulaţia sângelui ci şi un prilej minunat de a interacţiona cu mezinul familiei. Iată recomandările moaşei Andreea Andrei, educator perinatal SAMAS certificat şi instructor de masaj bebeluşi acreditat IAIM.

Pentru un bebeluş masajul este o ocazie minunată de a îşi cunoaşte corpul, de a interacţiona, de a învăţa să se relaxeze. Clar din punct de vedere fizic îi aduce multe beneficii: circulaţie mai bună a sângelui, prin relaxare implicit scad şi hormonii de stres, ceea ce ajută sistemul imunitar în curs de maturizare, alinarea diferitelor senzaţii de disconfort (burtica, nas înfundat, etc).

În ce momente ale zilei este indicat masajul?

Masajul în primele 2-3 săptămâni este mai mult o mângâiere, e nevoie de adaptare cât de cât la mediul extrauterin. După 3 săptămâni se poate face într-adevăr masaj. Când? Momentul se alege în funcţie de starea bebeluşului, cu respect faţă de el. Cu alte cuvinte, masajul este bine să se facă când descoperim că bebeluşul este treaz, liniştit şi dispus să interacţioneze. Deci nu exista o perioadă din zi optimă pentru masaj, ci e vorba de cunoaşterea fiecărui bebeluş în parte, de unicitatea lui.

Spaţiul în care facem masajul trebuie să aibă o temperatură cuprinsă între 24-25 grade, pe o suprafaţă tare, de preferat pe o saltea, păturica pe jos ca să evităm accidentele. Fără factori care să perturbe atenţia bebeluşului( tv, radio). Cel care face masajul este bine să fie într-o stare relaxată şi pe poziţia unui observator fin la indiciile pe care le arata bebeluşul.

Ce fel de creme sau uleiuri se folosesc pentru masajul bebeluşilor? De preferat este bine să folosim ulei natural, presat la rece, dintr-o singură planta (ex. migdale, struguri, măsline, cocos, etc). Dar se poate folosi şi crema ( de citit foarte bine eticheta înainte de utilizare).

Mişcări recomandate

Se masează toate zonele corpului (picioare, burtica, piept, braţe, fata, spate). Se începe cu picioarele şi cu multă răbdare (din partea celui care masează) şi cu mult respect, în timp, o să se ajungă la un masaj complet, adaptat la fiecare bebeluşi în parte.

Metoda de masaj oferită de IAIM (Internaţional Association of Infant Massage) cuprinde o combinaţie de mişcări din masajul indian, reflexoterapie şi masaj suedez adaptat pentru categoria de vârsta 0- 1 an. Lucrând mult pe zona de periferie pentru a îmbunătăţii circulaţia periferică care este deficitara la această vârstă, la nivelul burticii, mişcări de integrare pentru a îi ajută să îşi conştientizeze propiul corp. Fermitatea mişcărilor este adaptată în funcţie de reacţiile bebeluşului, de evitat trasul de mâini şi de picioare.

Ce trebuie să faci în momentul în care beleusul nu cooperează? Când bebeluşul plânge trebuie să ne dăm seama care ar fi cauza. În prima fază ne oprim din mişcarea pe care o executăm, păstrând însă contactul cu zona masată, cu scopul de a transmite prin mâinile noastre relaxare, căldura şi iubire. Dacă se mai linişteşte, putem lua în calcul o anume agitaţie pe care o produce mişcarea respectivă datorită noutăţii pe care o aduce la nivel de senzaţii sau datorită fermităţii cu care a fost făcută, etc. În acest caz mai putem încerca să o executăm de câteva ori, dacă reacţia este aceeaşi ne oprim şi încercam în altă zi iar. Niciodată nu masam bebeluşul când plânge.
Plânsul poate să mai apară şi de plictiseală, foame, somn, scutec plin, prea multă noutate, rece, cald, etc. Regula de bază: Bebeluşul este profesorul, cei care fac masajul sunt ca o oglindă pentru bebeluş şi totul trebuie să fie ca un dans plin de armonie.
Privit astfel, masajul bebeluşilor este o comunicare prin atingere, această comunicare aducându-i bebeluşului un model de iubire, armonie şi respect, model pe care îl va integra firesc şi îl va reproduce uşor în viaţa propie şi în relaţia cu cei din jurul său.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!