Sari la conținut

Obiceiuri alimentare care trebuie însuşite din primii ani de viaţă

Cel mai greu este să schimbi o obişnuinţă şi din această cauză obişnuinţele de hrană ar trebui să fie cât mai sănătoase posibil încă de la început. Ştim şi noi cât de greu este să ne abţinem atunci când vrem să mâncăm ceva nesănătos şi nu am vrea să ne trecem copiii prin astfel de chinuri. Uite care sunt obiceiurile alimentare pe care trebuie să le urmăreşti încă din primul an de viaţă.

Atunci când eşti sătul te opreşti din a mânca

Încă de când sug bebeluşii trebuiesc învăţaţi că atunci când corpul le indică faptul că nu mai pot trebuie să se oprească. Iar asta înseamnă să acceptăm să se oprească chiar dacă nu au terminat biberonul sau tot mai au ceva în farfurie. Ca să nu aruncăm mâncare facem porţii mai mici şi mai adăugăm dacă mai cer.

Fără hrăniri în timpul nopţii

Bebeluşii cer să fie hrăniţi în timpul nopţii. Dar odată ce s-au făcut suficienţi de mari ca să nu se mai trezească de foame ar trebui să nu mai încurajăm să mănânce noaptea. Ceea ce este minunat şi pentru noi, vom beneficia de un somn fără treziri!

Aşa că, dacă se trezeşte şi plânge în timpul nopţii, nu presupune imediat că îi este foame. Poate că va reuşi să se liniştească singur. Sau poate că reuşeşti să îl linişteşti dacă îl legeni, îi cânţi ceva. Nu sari automat la liniştirea prin hrană.

►Citește și Vitaminele în alimentația copiilor mici. Recomandările nutriționistului

Fără hrăniri că mod de liniştire

Adesea le dăm copilaşilor ceva să roadă, doar ca să fie mai liniştiţi, mai cooperanţi. De exemplu, ca să facem mai relaxaţi drumul până în parc îi dăm să roadă un covrig. Dacă vrem să apelăm la ceva atunci mult mai bine apelăm la o jucărie decât la ceva de mâncare.

Fără hrăniri ca să influenţezi greutatea

Ar trebui să îţi hrăneşti copilul atunci când îi este foame, fără să urmăreşti acul cantarului. Nu adăugă mai multe mese ca să îi creşti greutatea sau mai puţine, ca să i-o scazi. Sau, dacă vrei să faci acest lucru, nu o face fără îndrumarea unui pediatru. În mod normal ar trebui să lăsăm corpul să ne spună de ce resurse are nevoie şi nu să-i impunem noi ceva. Este modul cel mai simplu de a avea o greutate sănătoasă. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!