Sari la conținut

Pericolele hainelor prea mici pentru bebeluşi

Nu doar încălţămintea prea mică dăunează copiilor, încă din primele luni de viaţă, ci şi hainele a căror vreme a trecut, dar părinţii refuză să le treacă pe linie moartă.

În primul an de viaţă al copilului am adunat un geamantan de haine de pe urma lui. Şi nu pot spune că m-am dat peste cap cu shoppingul pentru el, cred că jumătate au fost cadouri. Dar bebeluşii cresc într-un ritm fantastic, mai ales în primul an de viaţă, astfel încât poate fi destul de costisitor să ţii pasul vestimentar cu dezvoltarea lui, mai ales dacă îţi doreşti să fie mai bine îmbrăcat decât tine (şi toate lumea ştie cât de scumpe sunt hainele dichisite pentru cei mici).

De câte ori n-am tras de vreo bluză haioasă pe stilul „Hai, că mai merge o dată, e prea simpatică!”, în loc s-o trecem pe linie moartă, deşi îi venea copilului cam... slim-fit? De câte ori nu ne-am încăpăţânat să îmbrăcăm copilul numărul doi în hainele rămase de la primul, doar de dragul ideii de iubire între fraţi, deşi al doilea e băiat şi se cam chinuie în salopetele de la sora lui care n-a fost atât de dezvoltată în bebelusie... Sau ne-a luat frigul pe neaşteptate şi cum să scoţi copilul din casa altfel decât cu hainele mai groase purtate în primăvară, nu? (Deşi s-au adăugat pe puţin şapte centimetri pe fizicul copilului între timp...).

 Producătorii de textile ne manipulează psihic cu ajutorul calapoadelor

Indiferent de motiv, ar trebui să se întâmple tot mai rar că bebeluşul să poarte haine mai mici decât cele adecvate staturii sale. Spun „statură” şi nu „vârstă” pentru că m-am lămurit cu calapoadele producătorilor de textile pentru copii. Am ajuns la concluzia că lungimea copilului e sfântă şi că centimetrii înscrişi pe un articol vestimentar reflecta mai bine realitatea produsului decât recomandările de vârstă.

De exemplu, copilul meu de un an şi trei luni poartă haine pentru doi ani (conform etichetei). Nu ştiu dacă e peste media vârstei lui sau, pur şi simplu, producătorii au luat-o razna cu calapoadele. O fi ca la noi, femeile: vezi că scrie măsura 36 pe etichetă şi te gândeşti: „Ce mult am slăbit!”, nu: „Ce calapod mare folosesc ăştia!”; la fel şi la copii, îţi zici mai degrabă: „Copilul meu e peste medie!”, decât: „Ăştia croiesc hainele de copii tot mai mici, să vândă cât mai multe!”

În concluzie, îmbracă-ţi copilul adecvat staturii sale, pentru că hainele mai mici ascund multe pericole:

Provoacă senzaţii dureroase copilului. Şi asta pentru că încheieturile nu se pot mişca liber (vezi cazul salopetelor cu picior care sunt prea scurte). De asemenea, celulele pielii sunt „strangulate” de hainele prea strâmte, împiedicând circulaţia limfatică, iar asta se poate lăsa, de asemenea, cu dureri.

Nu îi protejează de frig. Hainele strâmte nu permit să se formeze acele „perne” de aer cald (atât între primul strat de îmbrăcăminte şi piele, cât şi între straturile de îmbrăcăminte ulterioare) necesare pentru o protecţie mai bună împotriva temperaturilor scăzute.

►Citește și Bebelușul plânge fără motiv? Verifică-i picioarele!

Împiedică digestia. Presiunea pe care o pereche de ştrampi sau pantaloni prea mici în talie o exercita asupra abdomenului îngreunează trecerea bolului alimentar şi a fecalelor prin sistemul digestiv. Iar unele studii au arătat că hainele prea strâmte inhiba absorbţia carbohidraţilor din alimentele consumate.

Îi pot stimula tălpile des (cum ar fi acele salopete cu picior, pe de-a-ntregul), provocând reflexul copilului de a se împinge în picioare, lucru nerecomandat înaintea vârstei potrivite pentru sprijinirea pe tălpi.

Nu încurajează activitatea fizică pentru că îl împiedică pe cel mic să se mişte liber. Dacă o să cadă, cum se va ridica purtând nişte pantaloni prea strâmţi, care nu-i permit flexarea piciorului sau îndoirea din şold? Cum să gesticuleze liber cu braţele când geaca îl strânge în spate?

Nu încurajează dezvoltarea. Cum să stea corect în fund un bebeluş atunci când body-ul îl „sugruma” între picioare? Cum să meargă de-a buşilea cu nişte pantaloni atât de mici încât nici nu poate îndoi genunchii?

►Citește și De ce trebuie măsurat capul bebeluşului

Îi pot irita pielea prin frecarea cu materialul prea strâmt, putând declanşa chiar apariţia dermatitei atopice.

Îi pot întrerupe circulaţia sanguină în unele zone. De exemplu, atunci când îndoaie mâna de la cot, mânecile prea neîncăpătoare ale unei bluze prea mici îl pot „ţine”; la fel şi când copilul sta în genunchi, la joacă, şi poarta nişte pantaloni prea strâmţi.

Lăsă deoparte convingerea că faci o economie de bani obligând copilul să poarte hainele şi un pic, doar un pic după ce i-au rămas mici. Mai degrabă încearcă altă strategie: cumpără-i haine cu o măsură mai mari şi le va purta mai mult decât pe cele potrivite din start staturii lui.

Sursa: ndhealthfacts.org

 

 

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!