Sari la conținut

Adela Popescu, mesaj emoționant pentru bebe din burtică

Adela Popescu urmează să devină, în curând, mămică pentru a treia oară.

Fiind ultimele zile de sarcină, celebra mămică i-a transmit un mesaj emoționant bebelușului din burtică: “Micuțule… și ce zici că faci? E bine acolo la cuptoraș? E bine, nu? Cred și eu. Toată lumea îmi spune să vorbesc cu tine, tu știi că o fac. Dar îți spun chestii de-astea patetice, de dragoste. Te mângâi, te apăr de piciorușele lu’ frate’tu Andrei, te încurajez să comunici cu Alexandru de fiecare dată când te pupă și îți spune secretele lui și nu te cert când îmi dai câte un pumn în vezică. E și asta tot o formă de iubire, să știi. Și, deși fac toate astea, îmi e foarte teamă să încerc să te conving de momentul în care vii să ne cunoști. Căci, pe cât de nerăbdătoare sunt să îți simt pielicica de pisoi pe pieptul meu, pe atât de îngrozită de travaliul prin care o să-ți faci intrarea. Pardon, ieșirea. Așa că m-am hotărât să mă las în voia ta pentru că știu că împreună o să iasă cum nu se poate mai bine. #superteam #thebestisyettocome”, a scris Adela pe contul ei de Instagram.

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt căsătoriți de 6 ani și vor deveni părinți de 3 băieți, luna aceasta.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!