Sari la conținut

Copilul tău rămâne copilul tău, orice ar face

Acum ceva vreme m-am întâlnit cu o cunoștință mai veche cu care nu mă văzusem demult și despre care știam că are un băiat intrat într-un bucluc. Îl țineam minte ca un om vesel, mereu având o vorbă bună la el sau o glumă pregătită. Acum…acum era un om ascuns, la propriu și la figurat. Ascuns sub o glugă de frig, dar dorind parcă să fie și invizibil, să nu fie nevoit să dea ochii cu nimeni. Părea, cu adevărat, singur.

– Bună ziua, ce mai face Cosmin? (nu este numele adevărat)
– Ce să facă!? La pușcărie!! Ne-a făcut de râs, asta a făcut!
– ……….
– Ce i-o fi trebuit, dom’ne să facă toate alea??
– ……………..
– Ne-a făcut de râs, mă întreabă toată lumea și…ce să le zic???
– El cum este?
– Cum să fie? Stă deja de niște luni acolo…nu e foarte bine…
– …………
– Da ce i-o fi trebuit, dom’ne?
– Știți, cu toții facem greșeli…mai ales copiii, tineri….
– Așa e, dom’ne…Frac’su mai mare nici nu vrea să audă de el…
– ………..
– Da’ cine credeți că îl ajută? Eu alerg după toate, îi duc pachete, stau de vorbă cu el…îi e greu…
– Cred….
– Copil crescut fără să-i lipsească nimic, ce i-o fi trebuit? Mă sună prieteni din străinătate să mă întrebe și nu știu ce să le zic…ne-a făcut de râs…

Da, asta încerca să mă convingă el că simte, în primul rând: rușine. Ceea ce mi s-a părut foarte dureros este că încerca să se convingă și pe el însuși să simtă asta când, de fapt, el ar fi vrut să țipe cât de milă îi este de copilul lui că trebuie să treacă prin asta, cât de dor îi este de el și, cred, cât și ce ar da ca să poată face schimb de locuri.

Doar că normele sociale îl obligau să se „disocieze” de copilul său. Încerca să facă asta, probabil că atâția oameni și „prieteni” îi ceruseră asta, îi spuseseră că așa „se face”, mai mult sau mai puțin explicit, încât încerca și el să se comporte ca atare.

“A day does not pass that I do not feel a sense of overwhelming guilt–both for the myriad of ways I failed Dylan and for the destruction that he left in his wake. . . I think often of watching [fourth-grade] Dylan do origami. . . I loved to make a cup of tea and sit quietly beside him, watching his hands moving as quickly as hummingbirds, delighted to see Dylan turn a square of paper into a frog or a bear or a lobster. I’d always marvel at how something as straightforward as a piece of paper can be completely transformed with only a few creases, to become suddenly replete with new significance. Then I’d marvel at the finished form, the complex folds hidden and unknowable to me. In many ways, that experience mirrors the one I would have after Columbine. I would have to turn what I thought I knew about myself, my son, and my family inside out and around, watching as a boy became a monster, and then a boy again.”

Cuvintele îi aparțin lui Sue Klebold, mama unuia dintre cei doi adolescenți care au înfăptuit masacrul asupra liceului Columbine, în SUA și fac parte din cartea A Mother’s Reckoning.
Indiferent ce face un copil, indiferent ce îți spui tu că vei face într-o situație sau alta, indiferent ce îți spune societatea că ar trebui să faci, indiferent ce încerci să te convingi că vrei să faci, nu am vreun dubiu că în primul rând vei rămâne părintele acelui copil. Indiferent dacă realizezi asta sau nu. Indiferent. Și mi se pare normal să fie așa. Nevoia de ocrotire a copilului este săpată în ADN-ul oricărui animal, deci și al omului. Îl vedem în primejdie și vrem să-l apărăm. Abi apoi ne gândim la motivul pentru care este în primejdie.

Poate unii vor spune că nu este așa. Că fiecare om trebuie să fie responsabil pentru acțiunile sale. Că avem niște norme care trebuiesc respectate de fiecare pentru a putea funcționa ca un întreg. Aveți perfectă dreptate. În teorie. Sau când e vorba de alții. Când e vorba de al tău, „all bets are off”. E atât de simplu. Nu e corect, nu e moral, uneori probabil că nici nu e legal, dar asta se întâmplă. Și cred că orice părinte care spune altceva, minte: fie pe ceilalți, fie pe sine însuși.

(…)

Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!

 

Articole relationate
Sirena

Sirena

Aseară, pe la un 19, așa, eram cu tot familionul pe plajă. Ava mică și bine hrănită dormea în landou, băieții abia ieșiseră din apă și stăteau să se usuce,...

Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!