Sari la conținut

Gina Pistol, în costum de baie după naștere: “Corpul este un templu care a oferit dragoste și protecție timp de 9 luni copilei mele“

Vezi gGalerie foto

Gina Pistol și-a arătat corpul pospartum într-o poză făcută recent, în care vedeta apare în costum de baie.

Deși este proaspătă mămică, Gina arată foarte bine și a reușit să scape de kilogramele în plus, din timpul sarcinii. Așa cum ne-a obișnuit, vedeta se află într-o formă bună și nu se sfiește deloc să împărtășească acest lucru cu fanii ei.

Gina a postat pe contul ei de Instagram o fotografie în care este îmbrăcată în costum de baie, alături de mesajul: “De-a lungul timpului, corpul nostru trece prin tot felul de schimbări. Cu toatele ne dorim “perfecțiunea”, acea perfecțiune pe care o vedem în online, pe sticlă sau prin reviste. De foarte multe ori, am pus presiune pe mine și pe corpul meu, mai ales pentru că sunt o persoană publică. Cu trecerea anilor, însă, am învățat să mă accept și să fac “pace” cu mine. Evident că toate ne dorim să fim frumoase și susțin cu desăvârșire munca pentru o versiune mai bună a noastră, însă, totul prin răbdare și acceptare. Am trecut prin sarcină, perioada în care nu m-am blamat niciodată pentru vreun kg în plus (și am avut destule). Dar cum aș putea face asta, când acest corp mi-a oferit cea mai mare minune a vieții? Este un templu, care a oferit dragoste și protecție timp de 9 luni copilei mele, iar acum, nu-mi mai rămâne decât să-i ofer ofrande. Echilibrul cu tine însăți contează cel mai mult, așa că ai grijă de tine, de sufletul tău și de corpul tău… și nu uita că ești UNICĂ!“


 

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!