Brandon Stanton este cel care a lansat proiectul Humans of New York. Și îmi place mult de el pentru că știe să aducă mereu ceva nou acestui brand al său. Cea mai nouă serie se numește Pediactric Cancer și redă, prin imagini și text poveștile celor care se luptă zilnic cu cancerul la copii: doctori, asistente, psihologi, părinți și adevărații eroi, copiii bolnavi.
Este o serie pe cât de dureroasă pe atât de necesară, din punctul meu de vedere, pentru că, deși nimeni nu vrea să vorbească despre asta, multă lume este avidă de informații pe subiect. Și nu mă refer la informații medicale, ci la felul în care diferiți oameni răspund, fiecare în felul său, în fața unei asemenea tragedii. Pentru că indiferent de rezultatul final, cancerul la copii este o tragedie.
Iulia mi-a povestit de această serie și de povestea unei mame care și-a pierdut copilul din cauza unei tumori cerebrale. Pe băiețel îl chema Max și ce a impresinat-o pe Iulia cel mai tare (și apoi și pe mine) a fost regretul mamei lui Max că nu i-a spus niciodată că va muri.
(…)
Sigur, judecând post factum și cu detașarea neimplicării, e ușor să spunem că femeia a greșit sau că a făcut bine. Nu avem cum să știm vreodată cum un om normal va reacționa în situații extraordinare. Și, indiferent de decizia luată de unul sau altul, cred că singurul în măsură să judece acțiunile sau inacțiunile unui om este doar acel om. Restul, putem să ne dăm deștepți, morali, onești și mai știu eu cum. Dar cel mai bine ar fi să ne rugăm să nu trebuiască vreodată să fim puși într-o astfel de situație.
Am stat și eu de vorbă cu niște oameni în ultimul timp, oameni care au suferit pierderea cuiva drag și foarte apropiat. Și în cele mai multe cazuri, oamenii aceștia au reacționat precum mama lui Max: au ales să ascundă iminența morții față de respectivul bolnav. I-am ascultat pe fiecare povestindu-și calvarul și încercând să justifice (sau mai degrabă să își justifice) decizia. Dar la absolut toți am simțit o urmă de regret că au făcut așa. Deși nu puteau explica de ce, simțeau că probabil nu făcuseră ceea ce ar fi trebuit să facă.
Eu cred că moartea nu ar trebui să vină neanunțată, indiferent de vârsta celui care urmează să moară. Cred că persoana în cauză, copil, adult sau bătrân trebuie să știe ce se va întâmpla cu el. Și cred că, ca multe alte lucruri, moartea nu ar mai fi la fel de înfricoșătoare, dacă am putea povesti mai mult și mai des despre ea.
(…)
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
