Sari la conținut

“Denis-pericol public” există! A spart 12 TV și aproape a dat foc casei

Vezi gGalerie foto

Când vedem un copil năzdrăvan, mai în glumă, mai în serios, spunem: parcă ar fi Denis! Ei bine, data viitoare când vă mai vine să faceți o astfel de afirmație, noi zicem să vă gândiți de două ori!

Nu este niciun secret că mai toți copiii bagă mâna în WC, mâzgălesc pereții și aruncă mâncarea pe jos!. Dar garantăm: nu ai noștri sunt adevărații Denis!

O mămica din Anglia susține că, de când piticul ei a împlinit 10 luni, nu și-a luat ochii nicio secundă de la el. De ce?! Pentru că, chiar și așa, micuțul a reușit deja să spargă 12 televizoare și a fost cât pe ce să dea foc casei.

Mai mult, Jacob Carter, acum în vârstă de 3 anisori, a și inundat baia de două ori, până acum!

Micuțul mai are trei frați, dar se pare că niciunul nu este ca el. Shyama, mama lui, susține că reparațiile pe care le-au impus stricăciunile lui au costat-o, până acum, peste 6000 de lire sterline.

“Toți membrii familiei îi spun Denis-pericol public. Distruge tot ce îi apare în cale. Odată, a băgat jucăriile de pluș în cuptor, în timp ce eu făceam cina. S-a creat un foc imens”, a declarat mămica, disperată de câte năzbâtii face micuțul.

Ce mai spuneți, mămici? Aveți copii neastâmpărați?

Sursa

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!