Bullying-ul se învață de acasă și se perfecționează la grădiniță, la școală, în parcuri, în locurile de joacă, în stradă. Asta este concluzia la care am ajuns, după câteva situații în care copilul meu a fost agresat fizic și verbal de alți copii.
Bullying, un termen relativ nou pentru noi, românii, e ceea ce părinții din generația mea spuneau că sunt copilării sau tachinări. Ce-i drept, fac și eu ca vârstinicii, pe vremea mea lucrurile nu erau atât de grave ca acum. Bullying înseamnă să îi te dai mare prin a-i umili pe cei din jur. Așa, popularitatea ta în școală crește: ai un renume, toți îți știu de frică, toți evită să te supere. Acum, tot din dorința de a fi ”cineva”, copiii îi agreseasă pe colegi, dar și pe dascăli (ceea ce, părerea mea, e muuuult mai grav). Iar gradul de agresivitate, verbală și fizică, a crescut de la an la an.
Cu bullying-ul am intrat în contact prea devreme, zic eu. Mai exact, pe când Alexia era la grădiniță. Atunci, fata mea a auzit pentru prima oară cuvântul ”proasto”, spus din gura unei colege. La grădiniță a aflat că nu toți copiii sunt prietenoși și buni, așa cum o învățam eu să fie ea. Tot la grădiniță i s-a spus că nu are haine frumoase, de firmă, că părinții ei sunt săraci și nu au cu ce să o îmbrace…
(...)
