Sari la conținut

2 vești bune pentru persoanele care au probleme cu grâul

A căzut cerul pe noi când, în urmă cu 8 ani, am primit vestea de la medic legată de alergia la grâu și la secară pe care copilul nostru o avea. După episoadele urâte de dermatită la nivelul pielii, am făcut testele de sânge, care au confirmat bănuiala medicului. A fost punctul zero pentru viața noastră, din multe puncte de vedere. Nu e intoleranță la gluten, dar nici alergia nu e simplă. Din multe puncte de vedere, am ajuns să trăim aproape la fel ca cei care sunt intoleranți la gluten. A fost greu la început, în urmă cu 10 ani se știa prea puțin despre aceste afecțiuni, iar produsele de pe piață nu prea existau.  Erau puține, foarte scumpe, iar lista ingredientelor nu era deloc atrăgătoare. Grâul este în orice produs, așa că noi urmăream produse fără gluten, evident. Ca și astăzi, doar că e mult mai simplu acum. Și pentru noi și pentru alte persoane care au probleme cu glutenul.

► Citește și Boala celiacă la copii: tot ceea ce trebuie să ştii despre intoleranţa la gluten

Intre timp, am învățat să trăim cu aceste alergii. Dacă acasă e mai simplu, când pregătim mâncarea și o servim împreună, viața socială e complicată. Pe vremuri, duceam noi mâncare și desert la grădiniță, căci nu exista opțiune pentru noi. Personalul nu era receptiv la această problemă de sănătate a copilului, din lipsă de informare și de conștientizare a efectelor pe care corpul copilului le putea întâmpina. Apoi fetița a crescut, a învățat ce poate mânca și ce nu, citește singură etichetele produselor cumpărate, a învățat să le recunoască pe cele fără gluten după simbolul cu spicul tăiat. Nu e simplu, e încă un copil, care poftește la multe alimente care au grâu și a căror preparare răspândește un miros îmbietor: gogoși, cozonac, pizza etc. Deși ea încă nu înțelege foarte bine, îi spun mereu că e bine că nu are boală celiacă, că e doar alergică și că nu e intolerantă la gluten. Că, spre deosebire de intoleranță, alergia ei va dispărea până la majorat.

Prima veste bună pentru persoanele care au probleme cu glutenul

S-a dat startul primei Caravane Naționale de depistare a intoleranței la gluten: ,,România fără Gluten”, care va ajunge în 10 orașe din România și va avea două componente: va oferi testări gratuite pentru a pune bazele diagnosticării corecte și, pe de altă parte, va informa pacienții cu privire la boala celiacă și la abordarea corectă a dietei fără gluten.

(...)

Citește mai mult pe florinabadea.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!