Sari la conținut

4 lucruri importante pe care copiii nu le pricep

1. Copiii nu pricep ca nu este bine sa minta

De fapt lumea din capul lor este atat de diferita de realitatea pe care o vedem noi incat adesea nici macar nu inteleg ca mint.

Credeti ca degeaba a fost inventata povestea cu Ionica si lupul? Nu, este o relatare a modului in care copiii mint numai pentru ca au observat ca pot si fiindca ii distreaza. Ei nu pricep ca asta poate avea consecinte negative pentru ei. Sau ca ii deranjeaza pe cei din jur.

E posibil si sa minta fiindca nu stiu cum sa interpreteze realitatea si atunci apeleaza la o explicatie care li s-a servit. "De ce nu te mai joci cu Ionica?" "Pentru ca m-a batut" Spus cu multa seninatate, desi nu este adevarat. Cauzele pot fi cu totul altele, dar nu le poate identifica, exprima sau nu i se par suficient de importante in ochii adultilor - imi cere sa-i imprumut jucariile, imi este foame, vreau sa stau cu tine etc

Nu exista modalitate simpla de a rezolva asta. De fiecare data cand observi ca minte trebuie sa incerci sa descoperiti impreuna adevaratul motiv pentru care o face. Sa te enervezi sau sa ii certi nu ajuta. Si, desigur, ai grija sa nu spui nici tu minciuni, oricat de nevinovate ti-ar parea.

 

2. Copiilor nu le place sa se straduiasca

Sa fim seriosi, cui ii place? Dar, cum ei nu isi pot inchipui rezultatul nu au deloc motivatia sa o faca. Asa ca trebuie sa-i ajuti in aceasta directie, sa inteleaga valoarea adusa de perseverenta.

Ceea ce presupune ca nu este indicat sa ii lauzi mereu, pentru orice fac. Si, de asemeni, oricat de mult ai aprecia faptul ca se joaca liber, sa inceci sa introduci in aceasta joaca si unele standarde pe care sa le poata atinge. Astfel, copilul poate vedea progresele pe care le face si increderea in sine sa creasca.

O idee buna este si sa-i incurajezi pe copii sa faca lucruri pe care nu le fac cu usurinta in mod natural. Unii pot fi timizi si atunci ii poti incuraja / lauda cand se joaca cu alti copii. Altii nu au rabdare, nu vor sa se concentreze si atunci ii poti lauda daca au reusit sa termine ceva ce presupune atentie.

 

3. Copiii nu vor sa repare ce au gresit

Iti arunca in doara "Imi pare rau, nu mai fac". De o suta de mii de ori pe zi. Sunt cuvinte care au vazut ca prind, dar nu inseamna in niciun caz ca nu mai fac. Nu este o promisiune, fiindca nici macar nu stiu ce este asta.

Pentru a-i dezvata de folosirea scuzelor de complezenta si a cuvintelor goale este necesar ca respectiva parere de rau sa nu fie doar exprimata, ci sa fie insotita si de o actiune care sa compenseze cumva actiunea negativa - sa ofere o jucarie a lor, sa cedeze randul, sa stranga daca a facut mizerie etc.

 

4. Copiii nu tin cont de sentimentele celorlalti

De fapt nici nu realizeaza prea clar faptul ca si ceilalti ar putea simti ceva. Nici nu se pricep asa de bine la a numi sentimentele. Ce sa mai vorbim de capacitatea de a pricepe ca tocmai actiunile lor pot naste anumite sentimente in ceilalti!

Toate aceste lucruri se invata in timp. Ba chiar acesta este un subiect despre care invatam toata viata. Poti merge pe mai multe directii - il poti invata despre sentimente in general si cand apar acestea, il poti ajuta sa isi inteleaga propriile sentimente descriindu-le, il poti asista in incercarea de a ghici cum se simte celalalt.

Copiii sunt in mod natural buni, nu vor sa raneasca cu adevarat pe nimeni, asa ca daca il ajuti sa inteleaga in ce fel cealalta persoana a avut de suferit vor lua ei singuri decizia corecta. Chiar daca nu le convine intotdeauna. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!