Sari la conținut

Ajuță-ți copilul să facă față stresului, în 5 pași simpli

Să ne ajutăm copilul să își înțeleagă și să facă față emoțiilor resimțite este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru el. Dar nu este deloc simplu, mai ales când este la vârsta la care urlă din toți plămânii, că s-a murdărit de suc de roșii. Și, totuși, ce putem face?

1.    Să cunoaștem diferențele – În primul rând, trebuie să ne dăm seama dacă avem de-a face cu un comportament nepotrivit sau cu un comportament cauzat de stres.

Comportamentul nepotrivit poate avea drept cauze:

Testează limitele regulilor
Imită comportamentele altora
Vrea să își dovedească independența
Comportamentele nepotrivite din trecut au fost premiate

2.    Recunoașterea
– Stresul determină creierul să ardă energie, manifestându-se sub diverse forme și din diverse motive. Copiii pot fi stresați din cauze precum somn insuficient, atenție insuficientă din partea părințile, alimentație bogată în zahăr.
3.    Reducerea – Odată ce copilul (nu părintele) a identificat cauza stresului, tu îl poți ajuta să îl reducă (odihnă, mai puțin zahar – depinde de cauză).
4.    Reflectarea – Indiferent de motivul stresului, e important să știm că după tantrum, după manifestarea stresului, e responsabilitatea noastră să îl liniștim. E bine să îi lăsăm copilului timp să să gândească la ceea ce a simțit.
5.    Răspunde, restabilește și recuperează – Numai după ce copilul s-a calmat, îl poți învăța despre emoția pe care a resimțit-o - încercând să îl faci să rețină sursa stresului resimțit și explicându-i că singur se poate lupta cu el. Fiecare copil trebuie să învețe că ține numai de el să se calmeze.

Reține încă ceva:

  • Nu există copil rău.
  • Nu există copil care nu poate învăța singur să își reducă stresul.
  • Orice deviere poate fi îndreptată, cu instrumentele potrivite.
Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!