O fetiță de doi ani a murit după ce a căzut de la etajul 11 al apartamentului în care locuia. Se pare că incidentul s-ar fi petrecut în timp ce fetița se juca lângă fereastră cu bunicul; micuța s-ar fi zbătut, plasa de țânțari s-a desprins, iar copila a căzut în gol, spun martorii.
Tragedia s-a petrecut într-un bloc cu 15 etaje din Sectorul 1, la intersecția dintre cartierul Bucureștii Noi și Pajura, în jurul orei 20.00. Vecinii spun ca într-un moment de neatenție bunicul fetiței care se juca împreună cu aceasta pe balcon, ar fi scăpat-o.
Copila a căzut pe trotuar, în fața unei săli de jocuri de noroc de la parterul imobilului. Printre cei care au sunat la 112 a fost și o femeie care stă în același bloc.
Vecină: „Am ieșit pe blacon. Auzeam că lumea strigă, dar n-am văzut nimic. Apoi m-am uitat în jos și am văzut-o întinsă pe jos, avea sânge la cap. Acum două zile i-am făcut codițe, m-a rugat bunicul ei să-i fac codițe, i-am făcut codițe, am mângâiat-o."
Vecină: „Copilul s-a zbătut, s-a deschis plasa de țânțari și a căzut. Pe la etajul 3 s-a lovit de o balustradă. Bunicul e traumatizat vă dați seama."
În stare de șoc, bunicul fetei a fost dus într-o ambulanță SMURD, unde i s-a acordat ajutor de specialitate.
Anchetatorii au delimitat zona pentru cercetări la fața locului, în încercarea de a lămuri circumstanțele în care s-a produs nenorocirea.
În locul unde fetița și-a dat ultima suflare, vecinii au adus flori și au aprins lumânări.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a preluat cazul, alături de Serviciul Omoruri, iar autoritățile vor analiza toate detaliile acestui eveniment tragic pentru a putea stabili cu exactitate cum s-a produs nenorocirea. Durerea familiei este de nedescris, iar comunitatea din zonă este în stare de șoc.
Sursa: Știrile Pro Tv