Sari la conținut

Ce efect au prinţesele Disney asupra fetiţelor noastre?

Prinţesele Disney fac parte din viaţa fetiţelor noastre, ele sunt zilnic prezente sub o formă sau alta. Par să constituie prietenele perfecte şi modelul la care aspiră. Se întâlnesc peste tot – la petrecerile de copii, în fiecare loc în care sunt expuse jucării, în parcuri şi pe toate ecranele posibile.

Aşa că nu putem să nu ne întrebam – ce efect au toate acestea asupra copiilor noştri? Disney se laudă că au un efect pozitiv, întrucât o mare parte dintre prinţesele lor le învaţă pe fetiţe să facă şi altceva înafară de a fi drăguţe: le învaţa curajul şi independenta, le învaţă că pot reuşi orice în viaţă şi că nu trebuie să renunţi niciodată la visul tău.

Cercetătorii  de la Brigham Young University au vrut să vadă dacă chiar aşa este şi au făcut un studiu asupra fetiţelor care încă de la vârste mici se joacă cu păpuşi Disney şi se uită la filme Disney cu prinţese. Ce au aflat este că aceşti copii dezvolta încă de la vârste mici stereotipii de gen şi înclină să se comporte aşa cum au învăţat din filme că ar trebui să se comporte fetele. Adică să pretindă că nu au forţa fizică, să fie afectuoase şi grijulii, să îi ajute pe alţii, să se sperie mai repede şi să se supună mai uşor dorinţelor celorlalţi.

Studiul a analizat comportamentul a 198 de preşcolari şi i-a inclus atât pe copii cât şi pe părinţi şi pe profesorii lor de la grădiniţă. Cercetările au durat un an de zile şi au arătat că, cu cât copiii au interacţionat mai mult cu prinţese Disney cu atât au fost mai înclinaţi să adopte stereotipii de gen.

Deşi, în sine, să te comporţi conform genului tău nu este rău, totuşi, atrag atenţia cercetătorii, asta limitează experienţele pe care le acceptă fetiţele, întrucât sunt tentate să evite ceea ce nu este văzut că fiind feminin. Cercetătorii au observat şi că fetele care au o părere mai negativă despre corpul lor sunt mai înclinate să fie atrase de prinţesele Disney. 

Din studiu au făcut parte şi băieţi. Se pare că, în ceea ce îi priveşte pe ei, prinţesele Disney au avut un efect pozitiv – au căpătat o părere mai bună despre corpul lor şi au devenit mai înclinaţi să fie de ajutor celor din jur. 

Să însemne asta că nu ar trebui să ne lăsăm copilul să intre în contact cu prinţesele Disney? Autoarea studiului, Sarah Coyne, spune că nu este cazul: „Recomandarea mea este să fim moderaţi în tot ceea ce alegem. Trebuie să îţi ajuţi copilul să facă tot felul de activităţi şi prinţesele să fie doar unul din multele, multele lucruri pe care iubesc să le facă.”

Pare un sfat de bun simţ, nu-i aşa?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!