Îmi amintesc și acum că atunci când eram mică, dar foarte mică, îmi plăcea cel mai mult să scriu. Oriunde, pe orice. Nu era nimic care să-mi placă mai mult. Și iată-mă la aproape 33 de ani scriind. Scriu de pe la 3 ani (chiar dacă atunci se chema mâzgăleală), dar abia pe la 17 am scris și pentru alții decât pentru mine. Acum am deja mai bine de 8 ani de când scriu pentru sute de mii de oameni, aproape zilnic, la publicațiile la care lucrez și aici, pe blogul meu. Nu-mi ascund dorința de a scoate și o carte în viitorul nu prea îndepărtat. Și sper să reușesc să fac asta, cu puținul timp pe care îl am.
Mă uit la Sophie și văd că nimic pe lumea asta nu-i place mai mult decât să deseneze. La fel, oriunde, oricând, pe orice. Bine, e adevărat, și pe pereți și mobilă, dar recunosc că eu una îi ofer o oarecare libertate din punctul ăsta de vedere. Nu știu dacă va ajunge vreo mare desenatoare, arhitectă, vreo minunată pictoriță, dacă va reinventa cumva lumea desenului sau va abandona pur și simplu acest hobby la maturitate, dar eu o încurajez să se joace așa cum vrea ea cu culorile, cu liniile, cu formele pe care le creează creierul ei de copil de aproape 3 ani.
Desenul, cea mai sinceră formă de exprimare a unui copil
Da, știu că sunt presiuni de peste tot să coloreze în șabloane, cu fix culorile care trebuie. Dar ea are felul ei de a se exprima. Îi plac cărțile de colorat și șabloanele, dar numai pentru că ea le poate face așa cum își dorește ea. Și mă bucură asta.
Motivul pentru care niciodată nu-i spun că nu este cerul galben, așa cum îl desenează ea, și nici că a depășit șablonul, este tocmai pentru că îmi doresc să o las liberă să facă lucrul care îi place cel mai mult. Să deseneze. Creioanele colorate sunt pentru ea instrumentul prin care își exprimă cel mai bine simțirile și nu, nu-mi doresc să facă acest lucru așa cum trebuie, ci mă bucur că desenează așa cum simte.
Pentru că neîngrădiți, atunci când sunt lăsați să deseneze ce vor ei, copiii își vor exprima sentimentele, frustrările, bucuriile. Este cel mai simplu și cel mai la îndemână mod de a face exact ce simt ei. E adevărat că e mai greu să-ți dai seama ce simte un copil de 2 anișori doar uitându-te la desenul lui, pentru că el încă nu știe să dea desenului o formă pe care noi să o înțelegem și să o putem interpreta. Dar în timp se va întâmpla și asta. Mai exact, de pe la 4 ani când deja desenele copilului capătă forme pe care le-am putea recunoaște și noi.
Modalitatea cea mai simplă de a desluși ce a desenat copilul și ce a simțit atunci când a desenat este să-l întrebăm. Am putea fi surprinși de ceea ce ne spune. E nevoie doar de atenția și implicarea noastră și vom ști ce a vrut să transmită copilul.
La un moment dat, Sophie, care este înnebunită după culoarea galben, mi-a explicat și de ce iubește culoarea asta: ”Galben e așa… cum lâde soalele (râde soarele), nu-i așa, mami?” Da, deci pentru ea, galben este bucurie, lumină, natură. Asta iubește ea cel mai mult. Deci așa este.
(…)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
