În timp ce ne pregăteam copiii de culcare, fiul meu s-a urcat în patul supraetajat. Încă nu doarme acolo, dar iubește ideea de a trăi periculos. Fiica mea își ridică privirea către fratele ei și îi spune: “Sus!” Soțul meu o ridică și pe ea în pat unde începe să alerge de la un capăt la altul al saltelei.
Am simțit un gol în stomac și i-am spus imediat că nu este voie să alergăm în pat.
Băiețelul meu se uită la tatăl lui, și cu un zâmbet larg îi spune: “Tati, nu vrei să vii și tu aici sus cu noi?” Soțul meu a fost de acord și a început să escaladeze scara care ducea către patul de sus.
Stau pe podea cu mâinile încrucișate, numărând în gând minutele până când puii mei vor adormi și eu voi putea să revin fericită la cartea mea. Când colo, ce să vezi? M-au strigat să urc și eu lângă ei.
► Citește și: Ești copilul meu pentru totdeauana, dar numai pentru un an bebelușul meu
Sincer, mi s-a mărit inima de bucurie știind că vor să mă alătur lor. De cele mai multe ori aleg să stau pe margine, așteptând să treacă aceste momente și să vină ora de somn pentru a-i culca.
Soțul meu mi-a întins mâna, iar degetele noastre s-au împletit deasupra patului.
Mai devreme în acea zi, fiul nostru a cerut să vadă fotografia de deasupra noptierei mele, poza pe care am văzut-o de sute de ori, dar niciodată nu m-am uitat prea atent la ea. În poza eram eu însărcinată cu el, primul nostru bebeluș. Am întins mâna să iau poza și am coborât-o la nivelul ochișorilor lui. Am îngenucheat în fața lui și i-am spus în șoaptă: Aici eram însărcinată cu tine.
Mâna mea s-a dus instinctiv pe pântecele meu acum gol. „Erai în burtica mea în această poză.”
M-a privit cu o ușoară confuzie și mi-a spus: „Eu? Dar sora mea unde era?”
A apucat rama în mâini și a arătat către tatăl său: „Era în burtica lui tati?” I-am zâmbit și i-am ciufulit părul, care și-a pierdut de mult parfumul de nou-născut.
„Nu, tu ai fost în burtica mea înainte de surioara ta.”
► Citește și: Mamă pentru doi. Despre trăiri, schimbări și părerologi
Ultimele săptămâni de sarcină s-au simțit mai mult ca niște luni. Fiul meu are acum 4 ani și îmi dau seama cât de repede trece timpul. Mi-e greu să realizez că niciunul dintre bebelușii mei nu mai sunt de fapt bebeluși. Sunt recunoscătoare să am această fotografie când el era în burtica mea, iar corpul meu creștea odată cu al lui.
Mi-am dorit ca ambele sarcini să treacă mai repede ca să pot să-mi întâlnesc bebelușii. Acum îmi este dor de perioada când îi purtam în burtică.
Ai avut vreodată un moment în care ai simțit că timpul s-a oprit în loc? Fără să te uiți la ceas. Să te uiți cu adevărat la copiii tăi și să-i sorbi din priviri.
În timp ce ridic cartea, gândul mă duce la fotografia în care eram însărcinată cu băiețelul meu și îmi amintesc cât de surprinsă am fost când medicul ne-a anunțat că este băiat.
La patru ani, este cel mai chipeș băiețel cu obraji dolofani. Cât despre fetița mea, știu că va veni o zi în care eu nu voi mai fi persoana ei preferată din întreaga lume și s-ar putea să nu-mi mai spună în fiecare zi: “Mami, ești cea mai bună prietenă a mea!”
Într-o zi când vom demonta patul supraetajat, mă gândesc că voi privi în sus și îmi voi aminti de zilele când eram doar eu cu fiica mea sau când eram toți patru.
► Citește și: Atunci când te trezești noaptea și-ți privești copiii
Dar deocamdată, în majoritatea serilor când este timpul pentru somn care se simte ca o linie de sosire pe care abia aștept să o traversez, sper să-mi amintesc de cum m-am simțit când m-am alăturat lor în patul supraetajat. Cum m-au făcut să mă simt aceste minute în plus din lumea lor. Acest lucru mi-a reamintit de momentul în care erau în burtică până la momentul în care săreau în patul supraetajat. Simțeam că între cele două amintiri nu este decât o clipă. Vreau să îmbrățișez momentul de aici și acum, pentru că șiu că mâine se vor trezi cu o zi mai în vârstă și cu un pas mai departe de a avea nevoie de mine.
