Sari la conținut

Copile drag, vreau doar să fii sănătos și fericit

Suspină și tresaltă în somn, în timp ce burtica ei mică urcă și coboară încet, sub păturica preferată. Obrajii ei care încă miros a lăptic parcă îmi zâmbesc, în timp ce mânuțele îmbrățișează duios o jucărie. O privesc și simt cum respir în același timp cu ea, iar inimile noastre bat la unison, ca pe vremea când încă se cuibărea la mine în burtică. În timp ce traversez holul ca să intru la soră-sa în cameră, mi-o imaginez mare și râzând fericită, cu părul ei cârlioțat în vânt și cu aceeași poftă de joacă. Deschid ușa și găsesc viezurele mare îmbrățișând un urs imens, care practic îi ocupă tot patul, în timp ce ea se mulțumește cu un colțișor. Are aerul unui copil răpus de grijile zilei și de un ghizdan cu o lume prea mare pentru căpșorul ei plin de jocuri și creații. Ridic în gând o rugăciune către cer, așa cum fac în fiecare seară. Cer doar ca ele să fie sănătoase și fericite!

Sănătatea e cel mai mare dar pe care îl putem oferi copiilor noștri


După 2 copii și zeci de întâmplări legate de sănătate, acesta a devenit valoarea mea cela mai importantă. Sunt sănătoase? Dacă da, nimic nu mai contează, pentru că orice altceva se rezolvă.

Mai aveți caietele jurnalele copiilor voștri de când erau foarte mici? Mai țineți minte cum notați fiecare gram pe care îl depuneau și fiecare suflare în primul lor an de viață? Toate cantitățile de lapte băute la orele exacte și toate monitorizările lunare ale medicului pediatru, cu recomandări. Sau fiecare control și rețetă pentru răceală, gripă sau alte boli ale copilăriei. Când cresc mai mari nu ne mai notăm, dar orice semnal de alarmă privitor la sănătatea lor ne pune în alertă. Poate îi punem pe cântar și vedem că de câteva luni bune nu au mai luat în greutate sau poate observăm că stagnează în creștere. La trecerea dintre anotimpuri, când copiii sunt afectați de viroze, de exemplu, toată viața ni se dă peste cap, indiferent de cât de banal ar fi diagnosticul pentru un medic. Pentru că noi nu dormim nopțile în timp ce ei plâng, noi ne frământăm când ei nu mănâncă și tot noi nu mai suntem capabili să ne ducem la îndeplinire îndatoririle profesionale când ei au febră.

(...)

Citește mai mult pe florinabadea.ro

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!