Sari la conținut

Copilul de 18 luni – singurele progrese care contează cu adevărat

La 18 luni sau un an și jumătate, majoritatea părinților vor avea pe mână un toddler, mai degrabă, decât un copil. Și, într-adevăr, cel mai important lucru în această perioadă este etapa pe care puii o ating la 18 luni – capacitatea de a merge.

Progresele de dezvoltare sunt un lucru amuzant la această vârstă. Unii copii pot merge în picioare de la vârsta de 9 luni, alții preferă să se târască până la vârsta de 10 luni. Și totuși, ambele varante pot fi considerate normale și fac parte din dezvoltarea normală a copilului.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că progresele de dezvoltare pentru copiii de 18 luni sau orice altă vârstă pentru această situație tind să depindă de cultura și mediul în care el crește. Un bebeluș care primește regulat exerciții de întărire a musculaturii picioarelor și masaj des, așa cum se întâmplă în unele culturi africane, ar putea merge mai devreme decât un copil dintr-o altă cultură. Dar, indiferent de momentul în care acești copii ar putea începe să meargă, în cele din urmă câștigă abilitățile de care au nevoie pentru a-și împlini, explora și interacționa cu mediul lor.

► Citește și: Ajută-ţi copilul să treacă mai uşor peste pragurile de dezvoltare, citindu-i cărţile potrivite

Așadar, există o mulțime de progrese de dezvoltare pe care copilul tău le poate dobândi la vârsta de 18 luni.

Deci, cum poate un părinte să știe dacă există probleme?

Este mult mai puțin stresant pentru părinți să ia în considerare istoria și ritmul de dezvoltare al copilului lor, în loc să-și facă griji dacă au atins aceste progrese la timp.

Progresele de dezvoltare importante la 18 luni sunt mai puțin legate de abilitățile fizice și cognitive și mai mult despre traiectoria de dezvoltare a copilului.

Progresele copilului de 18 luni – copilul tău devine toddler

La 18 luni, majoritatea copiilor au început deja să meargă. Unii dintre ei au început să meargă cu mult timp în urmă, alții au reușit să facă acest lucru mai târziu. Debutul mersului se datorează probabil unui număr de factori care vor include temperamentul copilului, oportunitățile care i-au fost oferite copilului și încurajarea pe care au primit-o.

Când ar trebui să te îngrijorezi?

Atunci când copilul de 18 luni nu poate sta singur în picioare sau se sprijină de obiecte prea mult timp, refuzând să meargă. În ciuda unor eforturi, poate avea probleme profunde de dezvoltare.

► Citește și: Viaţa de mamă. Eşti părintele unui copilaş de un an? Iată câteva lucruri pe care numai tu le poţi înţelege

Când nu există un motiv de îngrijorare?

Nu ar trebui să-ți faci griji dacă puiul tău nu vrea să se plimbe. Nu este nevoie ca micuțul tău să afle toate împrejurimile la vârsta de 1 an și jumătate. Dacă este dispus să facă câțiva pași, asta este tot ceea ce contează cu adevărat. Important este ca mușchii lui să fie puternici și mobili pentru a merge singur și eventual pentru a urca și coborî scările.

Progresele copilului de 18 luni – copilul tău devine un explorator

Copilăria și explorarea merg mână în mână. Modul de explorare al copilului tău îți va spune multe despre cum se dezvoltă. Un copil interesat de lucrurile pe care le vede, le-ar putea arăta și părinților și ar încerca să le spună pe nume. Alți copii ar putea duce obiectul respectiv să-l arate și oamenilor din jur.

Aceste comportamente nu doar că arată că toddlerul dezvoltă forță fizică și dexteritate, dar indică și dezvoltarea cognitivă. Totuși, abilitățile unui copil de a se deplasa și comunica sunt încă destul de limitate, în comparația cu dorința lui. Pentru că limitele lui sunt în conflict cu ambiția, nu fi surprinsă dacă puiul tău va încerca să distrugă lucruri din frustrare.

Când ar trebui să te îngrijorezi?

Dacă un copil pare să nu fie îngrijorat cu privire la faptul că unul dintre părinți îl lasă singur sau nu arată niciun interes, teamă sau legătură cu alte persoane, poate fi un semn al întârzierii dezvoltării.

Progresele copilului de 18 luni – copilul tău începe să se prefacă

Jucatul teatrului începe cu adevărat în copilărie. S-ar putea să-ți vezi copilul imitând comportamente pe care le-a văzut și le-a îndrăgit. S-ar putea să se prefacă că este îngrijorat, să vorbească cu jucăriile din pluș sau să pretindă că este o creatură. În timpul acestei mici piese de teatru, un copil mic va afișa abilități de dezvoltare, cum ar fi limbajul, râsul și capacitatea de conectare cu alte persoane.

Cu toate acestea, părinții ar trebui să se asigure că puii lor au o mulțime de oportunități pentru a-și exercita imaginația.

Când ar trebui să te îngrijorezi?

Dacă micuțul arată că și-ar fi pierdut abilitățile pe care le-a avut cândva, ar trebui să faceți o vizită la medicul pediatru. Acest tip de regresii pot indica un semn al problemelor de dezvoltare.

Când nu există un motiv de îngrijorare?

Unii părinți s-ar putea aștepta ca puiul lor de 18 luni să vorbească, dar reține că unii copii pot comunica non-verbal și nu simt nevoia să vorbească. Până la urmă micuțul comunică prin gesturi, deci este important că își arată intenția că vrea să comunice.

► Citește și: Întârzierea vorbirii la copiii mici nu e mereu motiv de îngrijorare

În jurul acestei vârste, puiul tău arată, mai degrabă, ca un băiețel sau ca o fetiță decât ca un bebeluș. Acest moment este emoționant pentru tine, nu-i așa? 

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!