Pe la începutul iernii trecute, ne-am trezit că Aris, de nici 2 anișori, are niște pete roșii pe burtică și pielea tot mai uscată. Ce-am făcut în prima fază a fost să cumpăr din farmacie un gel de dus pentru pielea atopica, o variantă a celui pe care îl foloseam de la nașterea lui Aris. Și o cremă din aceeași gamă destinată pielii atopice. Am zis că rezolvăm ușor, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit, dimpotrivă.
Într-o seară, când am încercat să îl dau că de obicei cu cremă după băiță, a izbucnit în plâns. Și mie mi-au dat instantaneu lacrimile când l-am privit atentă. Alea câteva bubițe roșii se transformaseră, pe nesimțite, într-o mie, atâtea păreau. Îi acopereau bună parte din burtică, obraji, brațe, picioare (mai ales pe la încheieturi avea). Când, cum și noi cu ce greșiserăm în toată povestea asta?
După ce noaptea întreagă am avut mustrări de conștiință, a două zi am mers direct la medic, unde Aris a fost diagnosticat cu dermatită atopică. Era în plin puşeu și avea nevoie de tratamentul potrivit. De aici a început lupta noastră cu dermatita atopică, schimbarea rutinei și toată nebunia asociată cu asta. Dar totul e bine când se termină cu bine, iar Aris e azi pe drumul corect.
În anul care a trecut de la diagnosticare, am aflat și am înțeles multe despre dermatita atopică. Am citit, am vorbit cu medicii, am participat la seminarii pe această temă, am filmat interviuri și, cel mai important, mi-am ajutat copilul să depășească momentele dificile cum am putut mai bine.
(...)
