Sari la conținut

Cum am reușit să am un copil înțelegător, la nici 2 anișori. Ce cred că m-a ajutat

Știm cu toții că după un an, un an și un pic, apar celebrele tantrumuri - copilul vrea ceva, părintele știe că nu se poate, copil vrea și mai tare, drept urmare începe să plângă și să țipe, de îl aude tot blocul, toată scara, tot cartierul...

Ce am făcut noi, pentru a nu ajunge la situații de genul celor de mai sus? Am adoptat/respectat câțiva pași, care ne-au fost de mare ajutor până acum (“bebele” are deja 1 an și 9 luni).

► Citește și: Dragi oameni fără copii, nu mai judecaţi părinţii! Niciodată!

1. I-am respectat programul! Tu cum te simți când ești foarte obosit sau îți este foame? Mie, una, îmi vine să plâng și să țip la orice mică neplăcere. Așa că m-am pus în pielea celui mic și am realizat că, dacă eu, până la 30 ani, nu am reușit să îmi gestionez cum trebuie momentele de dezechilibru, nu pot avea aceasta pretenție de la un țânc care cel mai bine știe a comunica prin plâns. Drept consecință, în 98% dintre cazuri, îi respect orele de somn și de mâncat. În cele 2%, nu am pretenții de la el. Îl îmbrățișez și încerc să îi satisfac cât mai rapid nevoia (de somn sau de hrană, pentru că cea din cauza căreia plânge este doar un pretext).

► Citește și: Cele 4 etape de dezvoltare ale copiilor, care îi îngrijorează pe părinți

2. L-am tratat de la egal la egal. Nu am gândit niciodată: “nu e important ce vrea el!” Ba este foarte important! Nevoile lui, mici pentru noi, sunt mari pentru el. Așa cum el este doar de 90 de cm, este normal ca și nevoile lui să fie mici, în comparație cu ale noastre; dar sunt suficient de mari pentru el! Așadar: copilul are nevoie să se ducă până la floarea din colț, să îi cunoască textura (e doar un exemplu). Merg cu el și îl ajut să o descopere; asta face el, la vârsta lui, iar datoria mea este să îi fiu alături.

► Citește și: Copilul țipă în public? Iată 4 sfaturi pentru a-l opri să facă acest lucru

3. I-am explicat! Încă de când era un bebe de de-abia i se vedeau ochișorii, i-am explicat ce fac și de ce. Iar acum, dacă el vrea să facă ceva ce nu are voie (ex: să mângâie un câine de pe stradă), îi explic de ce nu are voie să o facă (“nu îl cunoaștem, se poate speria de noi și ne poate mușca; noi facem “buba” și plângem”). Funcționează de fiecare dată!

4. I-am impus limite; sau, mai bine spus, l-am atenționat că ceea ce face se va termina, la un moment dat. Spre exemplu, se joacă în apă, la robinet. Nu poate face acest lucru la nesfârșit, oricât de mult și-ar dori, așa că, înainte de a încheia, îl anunț: “mami te mai lasă PUȚIN și terminăm. Mergem apoi să...” (și îi stârnesc interesul spre altă activitate); și îmi respect cuvintele.

► Citește și: Cum să-ți ajuți copilul să-și gestioneze emoțiile mari, înainte ca ele să se transforme într-un tantrum

5. Vorbesc în șoaptă. Cum îi răspund când țipă sau când e agitat? În șoaptă! Oricât mi-ar veni uneori să urlu, cobor nivelul vocii. Îl ajută nu doar pe el să își regleze comportament, ci și pe mine să gestionez problema cu calm.

6. Avem reguli “nenegociabile”. Dacă trebuie să facă un lucru, îi explic că nu există cale de scăpare. Spre exemplu, dacă este răcit și trebuie să ia un tratament, îi spun: “trebuie să luăm asta.” Dacă refuză, îi spun clar: “este nenegociabil”. Nu accepta mereu din prima, dar cu răbdare și uneori cu distragerea atenției acceptă. Sau, dacă vrea să se joace la priză, îi spun: “este nenegociabil!” Dacă insistă până la lacrimi, îi spun că îl înțeleg, că aștept să termine de plâns și că, dacă/când are nevoie, îi pot oferi o îmbrățișare.

► Citește și: Cum educăm și disciplinăm copiii. Cei 16 pași esențiali

7. Empatizez. Mă pun mereu în locul lui. Cobor (la propriu) la nivelul lui, mă pun pe cât posibil în pielea lui, îi spun și îi arăt că îl înțeleg, dar îi explic că nu toate lucrurile sunt pe placul nostru și trebuie să acceptăm asta. Îl îmbrățișez și îl ajut să se simtă mai bine, făcând împreună alte activități.

8. Îi dedic timpul meu. În fiecare zi, am ordine și curățenie de făcut. Cum îl fac să aibă răbdare cu mine? Mă dedic prima dată lui! Încep treburile prin a-i acorda lui atenție, a îi umple lui rezervorul de afecțiune: ne uităm pe o carte, ne îmbrățișăm, ne jucăm... 20 min dedicate lui îmi lasă apoi aproape 30 min pentru mine (timp în care el își face de lucru singur).

► Citește și: 3 motive să nu ignori tantrumurile copilului și ce să faci în schimb

Poate aveți senzația că este prea mic pentru explicații, dar credeți-mă, nu e deloc așa! Copilul înțelege și simte multe mai multe decât ne dăm noi seama; trebuie doar să îl respectăm ca pe un alt om (merită tot respectul nostru, chiar dacă pantalonașii lui sunt mai mici decât mâinile noastre)!

► Citește și: Montessori – 8 moduri de gestionare a tantrumurilor acasă și în public
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    Caloria.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!