Știm un restaurant în parc unde mergem când au copiii poftă de pizza. Ne place cel mai mult că au un loc de joacă micuț, unde punctul de interes este trambulină. Au ce face băieții mei cât își așteaptă pizza, țopăie pe trambulină până nu mai pot, în loc să alerge printre mesele restaurantului sau să se uite pe pereți.
Venim aici de vreo doi ani, când și când. Ca de exemplu ieri, când am ajuns la aproximativ o lună de la ultima noastră vizită. După ce am comandat limonadă și pizza cu mozzarella, ca de obicei, am mers la locul de joacă, în așteptarea bunătăților. Când colo, surpriză, plasa din jurul trambulinei era sfâșiată toată, iar o doamnă micuță, responsabilă de curățenia restaurantului, se cățărase înăuntru și încerca să repare situația cu un ac, ață și niște fire din plastic. Le-a explicat copiilor mei că mai au de așteptat până să poată folosi trambulina și, la cât de ruptă era plasă, mi-am dat seamă că era o chestiune de ore.
- Aoleu, dar ce s-a întâmplat aici, întreb uimită de amploarea dezastrului.
- Niște copii, aseară, uitați doamnă ce au putut să facă. De la 12 muncesc să așez totul la loc, am rezolvat cu toboganul, măsuțele, scaunele rupte, mai am plasă de carpit…
Locul de joacă e destinat exclusiv clienților restaurantului și este împrejmuit cu un gard, deci se poate controla ușor cine intră și ce face. Așa că întreb:
- Păi și părinții?
(...)
