E târziu, hai, ne grăbim, nu e timp, fuga, repede, haaaaaai odatăăăăăă! Rostesc cuvintele astea cel mai des într-o zi. De multe ori mă simt precum Grinch care a furat Crăciunul, doar că eu fur ceva și mai important. Îi fur din copilărie fetei mele. Îi fur șansa la clipe tihnite, la momente de nefăcut nimic, șansa de a petrece timp cu mine, cu tatăl ei sau cu amândoi. Timp în care să râdem cu poftă, să ne tăvălim pe covor sau să facem împreună ceva de drag. Fără ceas, fără limită, fără presiunea că vine peste noi ora de pian ora de engleză, ora de masă sau aia de culcare. Că nu a terminat temele sau i-a rămas nu știu ce proiect restant. Uneori, când alergăm de colo colo precum o găină fără cap, vorba bunicii, mă gândesc dacă goana asta are un sens și o finalitate sau dacă ne lăsăm prinși în ea doar pentru că toată lumea face așa și ne temem să spargem rândurile. Încă nu știu, n-am răspuns și nici curaj să sparg eu gheața.
Mai am însă puterea să fur clipe pentru noi
Să iau înapoi ceea ce hoțul de timp crede că i-am dat pentru totdeauna. Bucuria, tihna, momente de drag cu copilul meu. Ține doar de mine, de tine, de noi să spunem stop! Să realizăm când ne-a prins prea tare tăvălugul și să avem puterea să ieșim de acolo. Să ne luăm înapoi clipele de viață, să le trăim la maximum și să ne tragem din ele puterea să mergem mai departe.
