Dragul meu copil autist, iartă-i!
Nu pentru că merită. Nu pentru că au înțeles ceva. Ci pentru că, deocamdată, lumea e încă prea mică pentru tine.
Iartă-i când îți spun „defect”. Ei cred că omul e un produs. Că trebuie să ai o „formă standard” ca să fii demn. Că dacă nu vorbești cum vor ei, nu simți cum simt ei, nu reacționezi cum li se pare lor „normal”, atunci ceva e stricat în tine. Dar nu, dragul meu copil autist, nu tu ești problema.
Ei sunt. Cu fricile lor vechi, cu prostia care țipă în loc să citească, cu rușinea pe care o ascund în spatele unui rânjet politic. Când un politician își permite să folosească „autist” ca insultă, nu spune nimic despre autism. Spune totul despre el.
Îți promit ceva: în timp ce unii strigă „autist” ca pe o palmă, tu vei crește. Tu vei deveni adolescentul care gândește altfel, dar profund. Adultul care nu minte, pentru că tu, dragul meu, nu știi cum să fii duplicitar. Vei fi omul care iubește în liniște, dar cu o loialitate feroce. Lumea încă nu înțelege că tot ceea ce numesc ei „ciudat” în tine este, de fapt, o formă pură de umanitate.
Iartă-i. Nu pentru că au voie să te rănească. Nu. Ci pentru ca să nu te țină ei prizonier în furie.
Azi, un lider de partid a aruncat cu „autist” ca și cum ar fi scuipat. A făcut-o din lașitate, din dispreț, din ignoranță. Dar și pentru că știa că e într-o lume în care încă se râde pe seama celor diferiți. A mizat pe neștiința și pe râsul ușor al unor oameni care n-au avut norocul să te cunoască.
Eu, unul, te-am cunoscut. Și de aceea scriu azi. Nu ca să-i apăr pe cei ca tine. N-aveți nevoie de salvatori. Scriu ca să le fie rușine celor care încă se cred îndreptățiți să decidă cine e demn și cine nu.
Și scriu ca să-ți spun că, deși e nedrept, tu vei fi mereu mai mare decât ei.
De ce? Pentru că tu nu-i vei numi niciodată „idioți” pe cei care gândesc altfel decât tine.
Pentru că tu ai nevoie de timp ca să răspunzi, dar când o faci, spui adevărul.
Citește și Tată de copil cu autism – de Damian I. Nedescu
Pentru că tu vezi lumea fără filtre, fără cinism, fără calcule. Și pentru că, în timp ce ei se agită să pară oameni importanți, tu înveți cum să fii om cu adevărat.
Așa că, dragul meu copil autist, iartă-i. Și mergi mai departe. Tu ești deja în viitor.
Noi abia bâjbâim prin prezent, încă orbiți de prejudecăți, încă speriați de tot ce nu putem controla.
Dar să știi un lucru: într-o zi, când lumea va învăța cu adevărat ce înseamnă empatia, o să descopere că a fost mereu în tine.
Și atunci nu te vor mai privi ca pe o excepție. Ci ca pe un exemplu.
Un om care te vede și care nu te-ar schimba pentru nimic în lume.
