Sari la conținut

Este copilul tău pregătit să învețe să citească? Ce risc există, dacă începe prea devreme?

Ne mândrim când copiii noștri fac lucruri mult mai devreme decât ne-am aștepta sau decât o spun graficele de dezvoltare. Spre exemplu, dacă al nostru copil de 4 ani deja știe literele, ne gândim automat că este un copil isteț și că șansele să devină un adult realizat din punct de vedere profesional sunt destul de mari. Și, totuși, când este copilul pregătit să învețe să citească? Care este vârsta potrivită?

Haideți să urmărim niște indicatori! Spre exemplu, copilul tău este interesat să învețe numele literelor? Se uită singur prin cărți? Îi place să „scrie” cu un creion sau un stilou? Ascultă cu atenție în timpul poveștii? Dacă răspunsul este da, poate fi gata să învețe câteva dintre elementele de bază ale lecturii. Dacă nu, el este ca majoritatea preșcolarilor și va mai avea nevoie de încă un an sau doi pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice, percepția vizuală și memoria de care are nevoie pentru a începe lectura formală.

Dar, deși câțiva copii de patru ani doresc sincer să învețe să citească și vor începe să recunoască anumite cuvinte familiare, este important de știut că nu este necesar să ne împingem copilul să facă acest lucru. Putem începe prin a-i prezenta câteva litere, pe rând, iar apoi prin a căuta cuvinte care încep cu acele litere. Dar procesul s-ar putea încheia cam la acest nivel, căci, chiar dacă reușim să-i oferim acest avans, s-ar putea să nu-l mențină odată ce începe școala. Studiile au arătat că majoritatea cititorilor timpurii își pierd avantajul față de alți copii în cursul clasei a II-a sau a treia, când ceilalți elevi dobândesc aceleași abilități de bază.

Citește și Cum învățăm copilul să scrie și să citească, folosind metoda Montessori

Factorul crucial care determină dacă un elev se va descurca bine sau prost la școală nu este dat de împingerea timpurie pentru învățare, ci mai degrabă de susținerea entuziasmului pentru aceasta.  Multe așa-numite programe de învățare timpurie interferează cu entuziasmul natural al copilului, forțându-l să se concentreze asupra sarcinilor pentru care nu este încă pregătit.

Care este cea mai de succes abordare a învățării timpurii? Să lăsăm copilul să își stabilească propriul ritm și să se distreze în orice face. Nu trebuie forțat să învețe litere, cifre, culori, forme sau cuvinte. În schimb, este nevoie să îi încurajăm curiozitatea și tendințele de a explora pe cont propriu. Să îi citim  cărți care îi plac, fără să îl împingem să învețe cuvintele, dar să îi răspundem la întrebări ori de câte ori apar. Să îi oferim experiențe educaționale, dar să ne asigurăm că sunt și distractive.

Spre exemplu, când copilul este gata să învețe literele și să citească, putem apela la o mulțime de instrumente valoroase care să-l ajute - programe de televiziune educaționale, jocuri, cântece și chiar unele dintre cele mai recente jocuri video și DVD-uri adecvate vârstei. Dar e important să nu ne așteptăm să facă treaba singuri. Trebuie să ne implicăm și noi. Dacă se uită la o emisiune TV educațională, de exemplu, trebuie să stăm și discutați despre conceptele și informațiile prezentate. Dacă se joacă cu un program de calculator, să facem și noi asta cu el, astfel încât să ne putem asigura că este potrivit pentru abilitățile sale. Dacă jocul este prea frustrant pentru el, acesta poate diminua o parte din entuziasmul lui și poate înfrânge întregul scop.

Învățarea activă într-un mediu cald și favorabil este cheia succesului.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!