La 3, 4 ani toţi copiii încep să pună mare preţ pe prietenii şi să îşi dorească să aibă prieteni. Asta nu înseamnă însă că lucrurile evoluează cu uşurinţă. Pentru că supărările sunt la ordinea zilei şi numai ce-i auzi „Pe X nu o mai invit la ziua mea. Nu mai este prietena mea”. Spus, evident, şi cu X de faţă. Care începe să plângă...
La această vârstă dramele sunt atât de dese încât te întrebi dacă mai merită să intervii şi să-ţi ajuţi copilul să aibă prieteni. Şi dacă îl ajuţi oare cum să o faci ca să te asiguri că se va şi purta frumos cu ei?
Vorbeşte despre sentimente
Primul pas este să vorbeşti despre sentimente. Nouă ne este greu să ne închipuim aşa ceva, însă copiii, la început, nu pot cu adevărat să realizeze că mai există şi altcineva, cu alte puncte de vedere decât ei. Aceasta empatie se construieşte în timp, prin observaţie şi participare. Iar noi putem să fim cei care, asemeni unor comentatori spunem ce anume se întâmplă: „Este fericită pentru că i-ai dat şi ei creioanele tale”, „Nu a mai încercat niciodată aşa ceva. Nu este de mirare că îi este frică.”
►Citește și Lasă-ți copiii să se descurce singuri! 6 situații în care nu trebuie să intervii
Aranjează întâlniri de joacă
De obicei copiii se joacă în grupuri mai mari, ceea ce limitează tipul de interacţiuni. Dacă vrei să îţi înveţi copilul ce înseamnă să aibă un prieten aranjează o întâlnire astfel încât să se joace la tine acasă cu doar un copil. Nu este greu să alegi care anume, pentru că copiii au preferinţe încă de la vârste fragede. Fiind mai puţini, ei vor avea ocazia să se asculte mai bine unul pe altul şi să facă scenarii de jocuri de ori ce fel, de la jocul de-a doctorul până la jocul de-a dinozaurii. Astfel de întâlniri ar trebui să fie însă scurte, nu mai lungi de 2 ore, ca să nu le dai copiilor prilejul de a obosi şi de a avea comportamente care să deranjeze.
Învaţă-i să se poarte
Când sunt mici copiii se blochează adesea la cea mai mică problemă atunci când este vorba de a fi lângă încă cineva. Nu vor să îşi împartă jucăria, nu vor să împartă rolurile din joc, nu vor să asculte ce are celălalt de spus. Pe loc se enervează şi îi spun lucruri urâte. Cooperarea nu ne caracterizează din naştere, ea trebuie să fie învăţată. Trebuie să îţi înveţi copilul tehinici simple de dezamorsare a conflictelor – fiecare îşi aşteaptă rândul, să mulţumească, să ceară voie, să împartă.
În acelaşi timp nu trebuie să laşi conflictele să se adâncească sau să transformi joacă într-o lecţie care este greu de înghiţit. Poţi dezamorsa situaţia şi atrăgând atenţia asupra a altceva – haideţi să mâncăm o clătită, vreau şi eu să mă joc, ce spuneţi de un joc de-a fat-ascunselea?
Partea care este bună la prieteniile între copiii de grădiniţă? Uită foarte rapid şi unul şi celălalt ce anume i-a deranjat şi a doua zi te întreabă când se mai pot întâlni să se joace, pentru că s-au distrat atât de tare!
