Sari la conținut

Psihologul răspunde: 6 lucruri de care copiii au nevoie, de la părinții lor

Am devenit mamă în urmă cu un an și jumătate, iar în ultimii 11 ani de studii, o mare parte din timp mi l-am petrecut gândindu-mă la dezvoltarea copilului meu. În calitate de psiholog de dezvoltare, una dintre principalele întrebări pe care mi le pun este: „Dacă știi atât de multe despre dezvoltarea copilului, acest lucru te face și mai stresat ca părinte?”

Am avut această conversație cu unii dintre colegii mei de psihologie a dezvoltării, care sunt părinți, și am primit răspunsuri diferite din partea lor. Unii spun că își fac mai multe griji, deoarece au mai multe cunoștințe despre toți factorii care pot afecta dezvoltarea copilului. Cu toate acestea, răspunsul meu la această întrebare este că, știind care sunt factorii care contează cel mai mult pentru susținerea dezvoltării sănătoase a copilului meu, am fost mai puțin stresată cu privire la deciziile zilnice pe care sunt nevoită să le iau.

Colegii mei m-au întrebat despre timpul petrecut în fața ecranelor, despre nutriție și cele mai bune jucării pentru îmbunătățirea dezvoltării copilului.

Mass-media și companiile mari valorifică stresul și vinovăția noastră parentală văzând lucruri care se presupun a fi benefice pentru copiii noștri și care ne oferă o pauză de la activitățile de părinte doar dacă facem dăm click pe butonul „cumpără”. Acest flux constant de informații ne face să ne simțim niște părinți răi dacă nu planificăm în mod constant, în avans, următoarea masă nutritivă sau activitate pentru copilul nostru. În cea mai mare parte, lucrurile pe care aceste companii ni le vând au probabil un impact redus sau deloc asupra dezvoltării copilului nostru, deși stresul pe care îl pun asupra noastră este mare.

Iată 6 lucruri de care copiii au nevoie din partea noastră:

Relații sigure

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru dezvoltarea copiilor este de a avea relații sigure și stabile cu părinții. Pentru a avea o relație sigură cu copilul tău, este indicat să comunici cât mai des și mai deschis cu el, să petreceți timp de calitate împreună și să-i oferi micuțului tău siguranță și stabilitate.

Mai puțină autoritate

În loc să impui autoritate, este important să fii caldă și receptivă la nevoile copilului, în timp ce stabiliți împreună limite pe care să le respectați. Pe termen lung, acest lucru este asociat cu dezvoltarea psihică armonioasă a copilului.

Rutine flexibile

Previzibilitatea în activitățile zilnice este importantă. Cu toate acestea, este în regulă să fii flexibilă atunci când este necesar.

Mese echilibrate

Copilul tău are nevoie de o alimentație echilibrată și de un program stabil de masă. Dacă micuțul tău mănâncă, în general, o gamă largă de alimente, probabil că primește mulți dintre nutrienții de care are nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă.

Șansa de a explora

Copiii învață despre lume atunci când li se oferă oportunități de a explora lucruri noi într-un mediu sigur. Nu trebuie să dai bani pentru a explora ceva nou. Poți, de exemplu, să mergeți împreună într-un parc nou, la o bibliotecă sau într-un restaurant nou, pe placul copilului.

Pentru a avea grijă de copilul tău, trebuie mai întâi să ai grijă de tine

Stresul ridicat al părinților poate dăuna sănătații copilului. Amintește-ți că a avea grijă de sănătatea ta mintală este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru copilul tău.

Așadar:

• Nu mă stresez când copilul meu se uită la televizor  în timp ce termin de pregătit cina, pentru că știu că ne vom juca sau vom citi împreună după ce vom servi masa.

• Nu mă stresez când luăm cina în oraș și nu există fructe sau legume la masă, pentru că știu că vom avea mâncare variată la alte mese.

• Nu mă stresez cu privire la jucăriile pe care trebuie să i le cumpăr, pentru că știu că va învăța la fel de multe explorând ustensilele noastre de bucătărie sau jucându-se în frunze ori cu pietre.

Informațiile despre dezvoltarea copilului m-au ajutat să renunț la vinovăția pe care o aveam, ca și părinte.

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!