Sari la conținut

Structura anului școlar 2026-2027, oficială: când începe școala, ce modificare apare și câte vacanțe vor avea elevii

Vezi gGalerie foto

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2026-2027. Conform calendarului aprobat, elevii se vor întoarce în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027 pentru majoritatea claselor.

Anul școlar va păstra organizarea pe module de învățare, separate de perioade de vacanță, model introdus în ultimii ani pentru a asigura un echilibru între activitatea școlară și timpul de odihnă al copiilor.

Vacanța mobilă din februarie rămâne la decizia inspectoratelor

Una dintre modificările importante vizează vacanța din luna februarie. Dacă inițial Ministerul Educației luase în calcul doar două variante pentru această pauză școlară, forma finală a documentului oferă un interval mai larg de alegere.

Astfel, inspectoratele școlare județene și cel al municipiului București vor putea stabili săptămâna de vacanță în perioada 15 februarie – 7 martie 2027, după consultarea elevilor, părinților și cadrelor didactice.

Fiecare școală va trebui să comunice părinților și elevilor structura detaliată a anului școlar până la 1 octombrie 2026.

Când încep cursurile în septembrie 2026

Prima zi de școală va fi luni, 7 septembrie 2026.

Elevii vor avea parte de cinci module de învățare, separate de vacanțe. Prima vacanță este programată la finalul lunii octombrie, iar vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie 2026.

De asemenea, pe 5 octombrie 2026, de Ziua Educației, nu se vor organiza cursuri.

Modulele anului școlar 2026-2027

Structura cursurilor este următoarea:

  • Modulul 1: 7 septembrie – 23 octombrie 2026;
  • Modulul 2: 2 noiembrie – 22 decembrie 2026;
  • Modulul 3: 11 ianuarie – 12, 19 sau 26 februarie 2027, în funcție de vacanța stabilită local;
  • Modulul 4: 22 februarie, 1 martie sau 8 martie 2027 – 23 aprilie 2027;
  • Modulul 5: 5 mai – 18 iunie 2027.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2026-2027

Elevii vor avea cinci vacanțe principale:

  • Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026;
  • Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027;
  • Vacanța din februarie: o săptămână stabilită local, între 15 februarie și 7 martie 2027;
  • Vacanța de Paște: 24 aprilie – 4 mai 2027;
  • Vacanța de vară: 19 iunie – 5 septembrie 2027.

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în calendar

Ministerul Educației a decis să păstreze programele „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, care se vor desfășura între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027, în perioade de câte cinci zile lucrătoare consecutive, stabilite de fiecare unitate de învățământ.

În explicațiile transmise public, instituția subliniază că eliminarea acestor programe nu ar fi redus numărul de săptămâni de cursuri, deoarece ele sunt deja incluse în structura anului școlar.

În ceea ce privește decizia de a menține Programele Naționale «Școala altfel» și «Săptămâna verde», aceasta este justificată de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfășurarea unor activități care să îmbine teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi”, se arată în comunicatul Ministerului Educației.

De ce începe școala pe 7 septembrie și nu mai târziu

Ministerul explică faptul că alegerea datei de 7 septembrie este legată de organizarea examenelor naționale din 2027.

O începere a cursurilor pe 14 septembrie ar fi dus automat la prelungirea anului școlar până pe 25 iunie și la amânarea Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat cu o săptămână.

Totodată, simulările examenelor naționale vor avea loc în luna martie 2027.

Menționăm că aceste proiecții privind perioadele de desfășurare alocate examenelor naționale sunt orientative, calendarele de desfășurare urmând a fi stabilite ulterior, prin documente distincte, după parcurgerea procesului de transparență decizională”, precizează Ministerul Educației.

Când termină școala elevii din clasele terminale

Pentru anumite categorii de elevi, cursurile se vor încheia mai devreme:

  • Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 4 iunie 2027;
  • Clasa a VIII-a: 11 iunie 2027;
  • Liceul tehnologic și învățământul profesional: 25 iunie 2027.

Pentru restul elevilor, ultima zi de curs va fi 18 iunie 2027.

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!


    ego.ro

    caloria.ro

    zooland.ro