Copiii între 4 și 7 ani trăiesc o etapă în care dorința de apartenență și nevoia de relații devin centrale. Dacă ești mamă singură sau divorțată, iar copilul tău îți spune: „Vreau un frate sau o soră”, s-ar putea ca această dorință să te prindă nepregătită — și, poate, emoțional vulnerabilă.
Ce înseamnă de fapt o astfel de cerere? Și cum îi răspunzi fără să minimizezi dorința copilului, dar nici fără să te simți presată de o alegere imposibilă?
1. Ce exprimă cu adevărat copilul
Între 4 și 7 ani, copiii încep să observe mai clar structura altor familii. Văd frați la grădiniță, verișori sau în desene animate, și încep să își imagineze cum ar fi să aibă și ei pe cineva „cu care să se joace mereu”. Deseori, dorința de a avea un frate sau o soră exprimă:
- nevoia de conectare și companie („mi-ar plăcea să nu fiu singur”);
- curiozitate față de dinamica familială („vreau să fiu frate mai mare”);
- o dorință vagă, fără înțelegerea completă a implicațiilor.
Această dorință nu este neapărat o cerere literală de „fă-mi un frate acum”, ci o formă de explorare emoțională. A lua afirmația la propriu sau a răspunde defensiv („nu pot, suntem despărțiți”) riscă să blocheze o discuție mult mai importantă.
2. Cum răspunzi fără vină și fără promisiuni
Ce funcționează în astfel de situații este validarea dorinței și o explicație simplă, sinceră, adaptată vârstei. De exemplu:
„Înțeleg că ți-ar plăcea să ai un frate sau o soră. Și eu cred că ar fi frumos. În familia noastră, lucrurile sunt un pic altfel acum, dar putem vorbi despre asta.”
Evită răspunsuri ca:
„Nu ai nevoie de frate, tu ești destul” (invalidează dorința copilului)
„Nu pot să-ți fac unul, nu sunt cu tata” (pune pe copil o povară emoțională)
„Mai bine iau un câine” (sună a soluție comică, dar poate transmite că nu iei cererea în serios)
3. O oportunitate de conectare și învățare emoțională
Poți transforma momentul într-un dialog cald:
- Întreabă: „Cum crezi că ar fi să ai un frate? Ce ai vrea să faceți împreună?”
- Reflectează împreună: „Crezi că uneori te simți singur?” sau „Ți-ar plăcea să ai pe cineva aproape și când eu nu sunt?”
- Oferă alternative reale de conectare: prieteni, veri, activități de grup, joacă cu alți copii.
4. Ce faci cu emoțiile tale
Uneori, astfel de întrebări pot atinge coarde sensibile: poate îți doreai mai mulți copii, poate despărțirea a fost dureroasă sau simți presiune să „compensezi” absența celuilalt părinte.
Important e să știi că nu trebuie să rezolvi dorința copilului, ci doar să o însoțești empatic. Copiii pot gestiona frustrarea atunci când se simt ascultați și respectați.
Dorința unui copil pentru un frate sau o soră nu este un reproș, ci un semnal că are capacitatea de a imagina legături afective. Nu e nevoie să promiți nimic, nici să te simți vinovată. O conversație caldă, sinceră și deschisă poate fi exact ce are nevoie — chiar dacă răspunsul e „nu acum” sau „familia noastră e perfectă așa cum e, chiar dacă e diferită de altele”.
Citește și Cum reacţionează copiii la divorţ, în funcţie de vârstă. Când se simt cel mai tare traumatizaţi?
